FOTO Focuri de armă în gară, trase de paznicul unui marfar cu fier. Un bărbat a fost rănit la cap când trecea pe sub vagon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un localnic a reclamat că a fost împuşcat în cap, cu o armă neletală, de paznicul unui tren de marfă încărcat cu fier vechi, în timp ce trecea printre vagoane.

Un agent de pază a deschis focul în gara Devei, după ce a observat mai multe persoane care treceau pe sub marfarul încărcat cu fier vechi, pe care acesta îl supraveghea. Ion Crişan, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care locuieşte într-un canton de peste linia ferată, a reclamat că a fost împuşcat în cap cu un glonţ de cauciuc.

„Am fost împuşcat în cap, cu un glonţ de cauciuc, de către un paznic care păzea vagoanele. Am trecut pe sub tampoanele vagonului şi el a tras. Am căzut şi atât am apucat să mai realizez, că eram la pământ. Alţi doi băieţi trecuseră şi ei printre vagoane şi m-au ridicat. L-am întrebat pe paznic de ce a tras şi mi-a vorbit vulgar, spunând apoi că îşi face meseria şi nu îl interesează”, a reclamat bărbatul.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20.

„Poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Deva au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă  112 cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce traversa liniile de cale ferată ale Staţiei C. F. Deva, pe sub vagoanele de marfă, dinspre clădirea staţiei spre strada Nicolae Grigorescu, asupra sa a fost efectuat uz de armă de către personalul care asigura paza unei garnituri de tren de marfă. Poliţiştii au stabilit că în Staţia C.F.R. Deva erau garate 30 de vagoane de marfă încărcate cu fier, care  urmau a fi transportate de către un operator privat de transport către o societate comercială din judeţul Constanţa.

A tras „de avertisment”

Unul dintre agenţii de pază care asigurau paza garniturii de vagoane, un constănţean de 26 de ani, a observat mai multe persoane în apropierea garniturii de vagoane, iar după ce le-a somat verbal, a efectuat un foc de armă în plan vertical cu arma neletală din dotare, cu cartuşe cu gloanţe de cauciuc, pentru a  îndepărta respectivele persoane din zona vagoanelor. Ulterior, un bărbat de 46 de ani, din Deva, a apelat numărul de urgenţă 112 de la domiciliu, afirmând că ar fi fost rănit de un proiectil tras de agentul de pază, solicitând deplasarea unui echipaj medical, dar, când echipajul medical a ajuns la domiciliul acestuia, a refuzat acordarea de îngrijiri medicale sau internarea într-o unitate medicală. Echipajul medical a constatat că deveanul prezintă o excoriaţie de circa un centimetru lungime, în zona superioară a scalpului”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru uz de armă fără drept şi lovire sau alte violenţe, urmând să fie stabilite circumstanţele exacte ale faptelor reclamate, a precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Dezastrul din gara municipiului: sala mare a clădirii istorice a fost închisă, după ce s-a prăbuşit tavanul

Plafonul gării municipiului Hunedoara s-a prăbuşit, lăsând o gaură imensă, iar accesul în clădirea CFR a fost interzis, pentru reparaţii. Locul se numără printre monumentele simbol ale Hunedoarei, însă în ultimii ani a fost lăsată de izbelişte.

CFR a fost acuzată de accidentul de marfar în care o femeie a rămas fără un braţ. Ce a scos la iveală după trei ani ancheta procurorilor

Compania Naţională a Căilor Ferate Române a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă, la trei ani de la un accident petrecut în gara satului Subcetate (Haţeg), în urma căruia o femeie a rămas fără un braţ.

VIDEO Gara – monumentul din Brad şi-a schimbat înfăţişarea. Cum arată clădirea istorică după cinci luni de renovare

Au trecut cinci luni de la începerea reparaţiilor capitale a Gării Brad, o clădire-monument de la sfârşitul secolului al XIX-lea care în ultimii ani s-a aflat într-o stare dezastruoasă. Faţada a primit o nouă culoare, iar acoperişul vechi a fost înlocuit.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent