Fanii supraviețuitori ai unei echipe dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa sprijinului financiar a pus pe butuci unul dintre cele mai iubite cluburi de fotbal. Cei câteva zeci de ultrași ai FC Corvinul Hunedoara se încăpățânează să creadă în viitorul echipei care în trecut aducea mii de oameni la fiecare meci.

Ultimii șapte ani de la data desființării echipei FC Corvinul, din cauza unor datorii neplătite ale conducerii față de jucători, nu au adus nimic bun pentru unul dintre cele mai iubite cluburi hunedorene.

În locul achitării clauzelor față de foștii angajați, care în 2004 se ridicau la valoarea totală de aproximativ 50.000 de dolari, administratorii FC Corvinul au preferat să tragă echipa pe linie moartă. Mai mult, potrivit afirmațiilor făcute într-o emisiune TV de fostul președinte al clubului Mircea Alic, conducerea din 2005 a   Corvinul Hunedoara avusese pretenția ca datoriile față de cei patru jucători și un antrenor să fie achitate de primărie.

Din ceea ce a însemnat Corvinul în urmă cu două decenii au rămas în prezent puține lucruri: un stadion gol în tribunele căruia la meciurile din trecut se înghesuiau peste 15.000 de oameni, amintirile unor meciuri memorabile în urma cărora echipe ca Steaua, Rapid și Dinamo plecau înfrânte din Hunedoara și o  mână de fani înfocați, care se încăpățânează să creadă că “fotbalul se va întoarce acasă”.

Citește reportajul integral în primul număr al săptămânalului ADS Hunedoara, de joi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători