Faimoasa cale ferată construită de austrieci: s-au împlinit 115 ani de la inaugurarea mocăniţei din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din arhiva Fortepan.hu, Schoch Frigyes. Calea ferată îngustă, în 1900.

S-au împlinit 115 ani de la inaugurarea liniei de cale ferate îngustă care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor. Povestea mocăniţei hunedorene are un final trist – în prezent, linia este dezafectată, iar mocăniţele care transportau călători şi mărfuri au ajuns o amintire.

Linia de cale ferată îngustă construită pentru zona industrială a Hunedoarei, extrem de atractivă la sfârşitul secolului XIX, are o istorie de 115 ani. Povestea căii ferate care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a început în 1899, iar investiţia a fost inaugurată în 29 septembrie 1900. Calea ferată, înfiinţată pentru transportul călătorilor şi al minereului de fier, a fost construită de societăţile austriece  „Gfrerer”, „Schoch” şi „Grossmann”.

Pornea de la Hunedoara, trecând prin valea Zlaştiului, valea Govăjdiei şi e valea Retişoarei, având staţia finală în Retişoara (Ghelari). Avea o lungime de 16 kilometri iar de la inaugurare a funcţionat aproape neîntrerupt timp de peste un secol. În 1990, la depou lucrau 120 angajaţi cu tot cu personalul de întreţinere, manevranţi şi mecanici. Declinul combinatului siderurgic a pecetluit soarta liniei de cale ferată îngustă.

Din 2009, ultimii kilometri ai tronsonului feroviar au fost dezafectaţi, iar materialul a fost dat la fier vechi sau revalorificat în construcţii. Vagoanele şi locomotivele care au aparţinut vechilor uzine au fost casate şi vândute, iar în final au ajuns în patrimoniul unor societăţi din afara ţării ori au fost topite.

În prezent, din tronsonul feroviar al cărui punct de pornire din Hunedoara era o zona Castelului Corvinilor a rămas doar terasamentul, două tunele şi ruinele viaductelor şi podurilor. În zona vechii gări a Hunedoarei va fi ridicat un hotel

Linia ferată a Hunedoarei, proiectată de inginerii austro-ungari a fost una dintre cele mai vechi din Transilvania, iar zona pe care o traversează are potenţial turistic, cred cei mai mulţi dintre hunedorenii care au apucat să circule pe această rută spre Furnalul de la Govăjdia.


Vă recomandăm şi:

FOTO „Supermuncitorii” din deceniile trecute: cum erau imortalizate chipurile oţelarilor şi ale minerilor

Statuile şi frescele vechi, care decorează mai multe locuri din Hunedoara şi din Valea Jiului, arată cum trecutul industrial al celor două regiuni şi-a lăsat amprenta asupra prezentului.

Castelul Corvinilor, Uzinele de fier şi combinatul: brandurile care au făcut Hunedoara cunoscută în lume

Hunedoara şi-a căpătat faima în lume datorită Castelului Corvinilor şi a Uzinelor de fier transformate în combinat siderurgic. De-alungul istoriei ultimelor două secole, brandurile oraşului au fost puncte de reper pentru viaţa comunităţii, iar hunedorenii s-au identificat cu ele.

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara

În anii în care vechile uzine de fier ale Hunedoarei se transformau în combinat siderurgic, zeci de oamenii îşi găseau sfârşitul brutal în cele mai teribile accidente de muncă din istoria colosului industrial.

FOTO Uzinele Hunedoarei, văzute din turnul castelului în urmă cu 70 de ani. Ce a rămas din ele în şapte decenii

În 1942, celebrul Willy Pragher fotografia de pe meterezele castelului uzinele de fier ale Hunedoarei. Din aceeaşi locaţie, în prezent, cei care privesc spre platforma industrială mai pot vedea doar un turn de răcire ajuns ruină şi, în plan îndepărtat, ruina vechii şcoli de ucenici din combinatul siderurgic al Hunedoarei.

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

Printre cei peste 10.000 de oameni care lucrau în anii 1950 în combinatul din Hunedoara şi în fabricile din împrejurimile acestuia s-au infiltrat şi informatori ai unor servicii străine, potrivit unor documente păstrate până în prezent.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid