Epopeea „autostrăzii muzeu“ din vestul ţării: 21 de kilometri construiţi în peste 5 ani sunt blocaţi de 4 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Epopeea Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva: cei 21 de kilometri construiţi în 5 ani au rămas abandonaţi de aproape 4 luni.

De patru luni, Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva (A1)a primit numele de „autostrada – muzeu”, după ce, deşi constructorii au arătat că au finalizat lucrările începute în 2014, Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, s-au opus recepţiei celor 21 de kilometri. Contractul încheiat în toamna anului 2013 între fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi asocierea de firme spaniole a fost reziliat de CNAIR în luna august şi face obiectul unor plângeri în justiţie. De atunci, singurele activităţi derulate pe autostrada închisă din vestul ţării au fost expertizele tehnice.

„De patru luni, nu s-a făcut nimic pe acest lot, în afară de a fi date nişte găuri de carote, pentru teste. Noi am spus de la bun început că acest tronson poate fi dat în trafic, câ rezlierea contractului, când lucrările au ajuns la 98 la sută, a fost o prostie monumentală. Chiar dacă mai erau lucruri de făcut, acest tronson putea fi deschis. Nu exstă niciun risc pentru siguranţa trafcului şi chiar dacă ar fi fost undeva o crăpătură, acel loc putea fi izolat pentru remedierea problemelor, se putea face o deviere aşa cum sunt pe restul autostrăzilor care sunt date în folosinţă. Pentru că una este să izolezi câteva sute de metri şi să circuli totuşi pe 20 – 21 de kilometri de autostradă şi alta este să o ţii închisă şi să circuli pe mizeria de DN 68 A Deva – Lugoj, un drum cu două benzi, plin de cratere”, susţine Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro Infrastructură, care a monitorizat în ultmii ani lucrările pe autostrada din vestul ţării. Peste 8.000 de oameni au semnat petiţia lansată de asociaţie, pentru deschiderea de urgenţă a Lotului 3 al A1.

Vor fi restricţii

Potrivit reprezentanţilor CNAIR în 28 octombrie a avut loc Inspecţia preliminară a lucrărilor la Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în vederea efectuării recepţiei aşteptate. „Lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectaţi, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluţie, nu permit deschiderea traficului în condiţii de confort si siguranţă, aşa cum sunt stabilite prin reglemăntările tehnice în vigoare şi prin documentaţia de proiectare care a stat la baza executării lucrărilor”, informa CNAIR. Fără a preciza o dată certă, oficialii companiei anunţau la începutul lunii noiembrie că traficul rutier pe „autostrada – muzeu” se se va deschide, în prima fază, în regim de drum cu 4 benzi de circulaţie cu restricţii severe de tonaj şi viteză. Sunt vizate maşinile grele, care nu vor putea circula pe cei 21 de kilometri. „Deschiderea circulaţiei pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone se va face numai după aplicarea măsurilor de remediere a defectelor constatate în cadrul expertizei tehnice pentru domeniul poduri. În funcţie de concluziile şi recomandarile ce vor fi prezentate în Raportul final al Expertizei Tehnice, CNAIR S.A. va decide: dacă remedierea lucrărilor ce prezintă deficiente se va putea face sub trafic; ce proceduri administrative ar trebui să iniţieze/parcurgă pentru a putea deschide traficul, când va putea deschide traficul; în funcţie de anvergura lucrărilor rămase de executat, dacă acestea vor finalizate în regie proprie sau prin contractarea lor”, mai informa CNAIR.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările aveau termen de finalizare luna mai 2016.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort