Dramă fără sfârşit pentru părinţii tinerilor ucişi de un şofer băut: ancheta tragediei, întârziată un an de o expertiză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii victimelor au aşteptat timp de un an trimiterea dosarului tragediei în instanţă. FOTO: D.G.

Aproape un an şi trei săptămâni s-au scurs de la momentul unuia dintre cele mai grave accidente rutiere petrecute în Hunedoara. Ancheta tragediei soldate cu moartea a doi tineri, produsă de un şofer aflat într-o stare similară comei alcoolice, nu a fost finalizată, din cauza întârzierii cu care au venit rezultatele unei expertize criminalistice, iar dosarul a rămas la procurori.

Cât durează cercetarea împrejurărilor unui accident rutier, soldat cu decesul a doi tineri, se întreabă mama uneia dintre victime. Familiile celor doi tineri ucişi în accidentul rutier petrecut la intrarea în Hunedoara, în noaptea de 3 septembrie 2012, nu şi-au găsit nici până în prezent liniştea.

În urmă cu un an şi trei săptămâni, un tânăr de 23 de ani şi-a trimis prietenii în mormânt după ce, beat fiind, s-a urcat la volanul maşinii în care se mai aflau patru tineri şi a gonit spre Hunedoara. Cursa nebună s-a încheiat tragic: Narcis Gîlă (22 de ani) şi Flavius Tenter (25 de ani) au murit nevinovaţi, striviţi între fiarele maşinii, zdrobite la rândul ei de copacii de pe marginea şoselei.

Ancheta tragediei din noaptea de 3 septembrie 2012 a scos la iveală amănunte înfiorătoare. Şoferul, Gabriel Neamţu (24 de ani) a insistat să conducă autoturismul, pe şoseaua Peştiş – Hunedoara, deşi starea lui era aproape de comă alcoolică.

„Am aflat că şoferul maşinii avea o alcoolemie de 1,64 şi gonea cu o viteză de aproape 160 de kilometri la oră, noaptea, printr-o zonă neiluminată”, a povestit Monica, mama unuia victime. Hunedorencei nu i-a mai rămas decât amintirea fiului ei, dar speră ca, măcar acum, la mai bine de un an de la tragedie, procurorii să finalizeze dosarul.

Timpul s-a scurs în defavoarea ei. Anchetatorii nu au reuşit să strângă toate probele pentru a trimite dosarul în instanţă. Motivul a fost întârzierea cu care au venit rezultatele expertizelor criminalistice şi medico-legale în cauză.

„Rezultatele expertizei criminalistice efectuată de specialiştii atestaţi, de la Institutul din Cluj-Napoca, au venit abia după nouă luni. Avocaţii învinuitului au depus obiecţiuni care vor trebui studiate”, a precizat procurorul Maria Băltăreţu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Procurorii susţin că ancheta, cu această excepţie, este finalizată.

Dramă fără final
„În 25 septembrie, Narcis ar fi sărbătorit 23 de ani, dar noi nu putem decât să ne strângem în jurul mormântului lui, în care a intrat nevinovat, ucis. M-am mai întâlnit cu ucigaşul copilului meu în momentul expertizei şi tot ce a avut să îmi spună a fost că nu a vrut, că s-a întâmplat”, povesteşte mama uneia dintre cele două victime.
Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a produs după ce, din cauza vitezei şi a stării avansate de ebrietate Gabriel Neamţu, şoferul maşinii Audi în care se aflau cinci tineri, a pierdut controlul direcţiei şi a derapat, lovind copacii de pe marginea şoselei. În urma impactului, doi dintre pasageri au murit pe loc. Cu câteva minute înaintea tragediei, Flavius, unul dintre tinerii ucişi, care nu consumase alcool, îi cedase locul la volan şoferului băut, pentru a conduce pe ultima parte a drumului spre Hunedoara.
 

Vă recomandăm şi:

Crimă cu premeditare: ucigaşul doctoriţei din Hunedoara şi-a povestit viaţa alături de ea în biletul de adio

Motivul dublei tragedii din Hunedoara: doctoriţa ucisă de fostul soţ nu voia să îi dea 50.000 de euro şi două covoare

FOTO Ciprian Blidaru a fost înmormântat în uniformă de poliţist. Tânărul murise alături de un prieten într-un accident

Cauzele dublei tragedii din spital: cei doi prunci decedaţi în maternitate au fost răpuşi de pneumonii acute

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant