Doi minori au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

O fată de 17 de ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan din judeţul Hunedoara. Ambele persoane au fost conştiente, la sosirea echipajelor medicale, iar tânăra a fost transportată la spital.

Un echipaj SMURD şi un altul de la Ambulanţă au intervenit, duminică, în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, în Pasul Vâlcan din judeţul Hunedoara, după ce fulgerul ar fi lovit două persoane.

”În urmă cu puţin timp,  prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 a fost anunţat faptul că două persoane au fost lovite de fulger în zona Pasul Vâlcan. După alertarea forţelor şi ajungerea acestora (SMURD Vulcan şi SAJ) la faţa locului, s-au găsit două persoane conştiente, una dintre acestea, o femeie, primind îngrijiri medicale de specialitate la locul evenimentului şi fiind mai apoi transportată la spitalul din Petroşani de către echipajul SAJ”, transmite ISU Hunedoara.

Sursa citată a precizat că tânăra are 17 ani şi a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. Cea de-a doua persoană lovită de fulger a fost un băiat de 14 ani care nu a necesitat îngrijiri medicale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate