Diagnostic rezervat pentru tânărul care a produs accidentul soldat cu moartea iubitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paramedicii au acordat îngrijiri medicale răniţilor, dar nu au mai putut salva viaţa tinerei.

Medicii de la Spitalul judeţean din Deva susţin că starea lui Ciprian Rad este gravă, dar stabilă. Tânărul va trebui să răspundă, însă, pentru moartea prietenei sale

Ciprian Rad, în vârstă de 24 de ani, a fost internat la spitalul din Deva, imediat după ce, aflat la volanul unui Volswagen, fără a avea permis de conducere a provocat un teribil accident de circulaţie, soldat cu şase răniţi şi în urma căruia iubita lui, Coste Cristina, în vârstă de doar 22 de ani, a decedat pe patul de spital. “Starea în care se află pacientul este gravă dar staţionară”, a afirmat medcul Mircea Veţean, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Deva.

Va fi cercetat pentru omor din culpă
În urma accidentului petrecut marţi seara, pe drumul european care leagă localităţile Deva şi Simeria, poliţiştii i-au întocmit tânărului un dosar penal pentru ucidere din culpă şi pentru conducerea a unui autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare