Cercetări în zona morţii de la mina Uricani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai bine de două luni de la explozia de la Mina Uricani, specialiştii de la INSEMEX continuă să adune probe din zonele afectate de explozie. Redeschiderea locului în care se presupune că a avut loc prima explozie va permite specialiştilor să stabilească ce echipamente electrice vor fi scoase din subteran.

„Zona silozului unde echipa de electricieni morţi în explozie au efectuat lucrările de reparaţii este accesibilă. Acolo se presupune că s-au făcut lucrări de sudură care ar fi putut declanşa explozia gazului metan. Rămâne ca cei de la INSEMNEX să stabilească ce aparate vor fi scoase din subteranm pentru a fi analizate”, a declarat Constantin Jujan, directorul CNH Petroşani.

20 de specialişti
Directorul INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu, nu poate avansa un termen la care ancheta va fi finalizată. „Deocamdată, pot să spun că expertiza tehnică este în plină desfăşurare fără a şti exact când vom avea un raport final. Este o muncă foarte complexă care necesită evaluarea tuturor probelor. La această dată, aproape 20 de specialişti ai institutului lucrează la acest caz. Adunăm documente şi facem verificări, culegem mărturii, pentru că orice ipoteză trebuie verificată”, a spus Lupu.

În explozia de la mina Uricani din 5 februarie 2011,cinci electricieni şi-au pierdut viaţa imediat după ce au efectuat o serie de reparaţii la un transformator electric. Activitatea extractivă de la Uricani este concentrată momentan pe un singur abataj, unitatea minieră funcţionând la o treime din capacitate.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea