Cei mai rapizi elevi din judeţ s-au întrecut astăzi la concursul organizat în Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii s-au întrebuinţat serios la concursul de cross.

Competiţia organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport Hunedoara a adunat la startul care a avut loc din faţa Casei de cultură „Drăgan Muntean” din municipiul Deva sute de elevi din judeţul Hunedoara.

Concursul de cross la care au participat elevii hunedoreni pasionaţi de atletism a fost câştigat de Roxana Clinci, de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara. La categoria băieţi s-a impus Rolan Raica, elev la Colegiul Sportiv „Cetate” din Deva.
Cea mai bună echipă de elevi atleţi din judeţ a fost cea a Colegiului Naţional Sportiv „Cetate”, iar la fete pe primul loc la competiţia de cross a urcat, de asemenea, o echipă a colegiului sportiv din Deva.

Tot astăzi, în centrul municipiului Deva a avut loc „Crosului Jandarmeriei”, organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Startul competiţiei a fost dat din faţa Cinematografului „Patria”, iar concurenţii au alergat pe un traseu de 1200 de metri.

La categoria bărbaţi s-a impus Marian Bîc, sergent major în cadrul IJJ Hunedoara, iar la fete pe primul loc la finalul concursului s-a clasat Oana Răscol de la UM 01099, Brad.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele