Cei doi căldărari de la Sibiu, mari amatori de icoane de patrimoniu sustrase din biserici, vor rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Tribunalului Deva au decis, ieri, că Danciu şi Traian Căldărar, sibienii din comuna Brateiu, acuzaţi de furtul unor icoane din mai multe biserici din țară să rămână după gratii.

Cei doi bărbaţi, de etnie rromă, au ajuns în spatele gratiilor anul trecut, ca urmare a unor descinderi ale poliţiştilor, efectuate în luna noiembrie, în mai multe palate ţigăneşti din localitatea Brateiu, judeţul Sibiu. Acţiunea s-a soldat cu ridicarea, din imobilele percheziţionate, a zeci de icoane de lemn sau din sticlă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional. Poliţiştii au reuşit să recupereze 66 dintre cele peste 100 de icoane sustrase, obiectele de cult fiind predate preoţilor bisericilor din care au fost furate. Surse din rândul anchetatorilor au precizat că a fost instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile şi imobile ale acestor inculpaţi. Reprezentanţii bisericilor ortodoxe din satele Almaşu Mic de Munte, Caraci şi Hărţagani se numără printre părţile vătămate din acest dosar.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO