Bătaie între doi fraţi din oraşul Uricani: buturuga mică răstoarnă carul mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani, din oraşul Uricani, a ajuns la spital din cauza fratelui său mai mic, în vârstă de 17 ani. Acesta l-a lovit în cap cu un corp contondent.

Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 22.00. Potrivit poliţiştilor, totul s-a întâmplat chiar în locuinţa în care cei doi stau.

 „Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Lupeni, având un  traumatism cranian deschis, fiind însă în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Bătaie în şcoală: Elev învineţit de colegi cu tastatura de la calculatorul clasei

Indolenţa de la catedră a ucis un elev de 12 ani

Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, măsurile care vor fi luate urmând a depinde de constatările medicilor.  

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”