Bărbat din oraşul Uricani, victimă a unui mopedist băut şi a unui şofer imprudent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hunedorean de 35 de ani a fost rănit, ieri, într-un accident rutier provocat de un şofer impudent. Bărbatul din municipiul Uricani se afla pe un moped care circula regulamentar, deşi era condus de un tânăr băut.

Accidentul a avut loc pe strada Muncii din localitate. Şoferul de 43 de ani nu a acordat prioritate mopedului care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.

În urma testării cu aparatul alcoolscop a celor implicaţi a rezultat faptul că tânărul de 26 de ani care conducea mopedul avea o concentraţie alcoolică de 0, 46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, iar pe cel al conducătorului mopedului pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

Într-o situaţie similară s-a aflat şi un tânăr din Orăştie, în vârstă de 23 de ani. Acesta a fost prins la volan, azi-noapte, în jurul orei 02.00, cu o concentraţie alcoolică de 0, 55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Circulaţia rutieră a fost pusă în pericol şi în municipiul Petroşani, unde un tânăr de 29 de ani a fost depistat în trafic cu toate că nu avea permis auto. În plus, autorizaţia provizorie de înmatriculare a autoturismului pe care-l conducea era expirată.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește