Bancherii sancţionaţi de Protecţia Consumatorului refuză să plătească amenzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedorenii au reclamat la OPC că bancherii continuă "să-i ardă" la portofel

Peste 100.000 de lei este cuantumul amenzilor aplicat de comisarii Oficiului pentru Protecţia consumatorului bancherilor care nu au respectat drepturile clienţilor lor. Cu toate acestea bancherii au spus "pas" şi au chemat instituţia în instanţă

Potrivit directorului OPC Hunedoara, Romi Cărmăzan, unităţile bancare amendate au contestat în instanţă decizia şi refuză să se alinieze prevederilor Ordonanţei de Urgenţă  50. Practic, băncile au deschis acţiuni în instanţă, prin care cer anularea proceselor verbale încheiate de către comisari. „Comisarii au aplicat amenzi în valoare totală de 100.000 de lei. Cinci procese verbale au fost contestate şi atacate în instanţă de către bănci. Pe lângă amenzi, am dispus ca măsură complementară alinierea la OUG 50/2010. Băncile refuză să pună în aplicare această decizie şi nu au achitat, până în momentul de faţă, niciun ban”, spune comisarul şef al OJPC Hunedoara, Romi Cărmăzan.
În principiu noua Ordonanţă 50 prevede ca băncilă nu au dreptul să mai adauge alte comisiona ela contractele existente. În plus, pe perioada derulării contractului este interzisă intropducerea de costuri suplimentare.  De aemenea, băncile nu au dreptul de a percepere un comision de retragere pentru banii împrumutaţi de la bancă.


Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO