BAC 2014 HUNEDOARA Teama de testul la Matematică a făcut victime: peste 220 de elevi au absentat la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii au ieşit optimişti din sălile de examene. FOTO: Daniel Guţă, ADEVĂRUL.

Probele obligatorii de Matematică şi de Istorie ale Bacalaureatului au avut loc astăzi. Examenele au fost uşoare, au declarat cei mai mulţi dintre absolvenţii hunedoreni intervievaţi despre ele, însă peste 220 dintre ei nu s-au mai prezentat la startul acestora.

Cei mai mulţi dintre cei aproximativ 3.500 de absolvenţi ai liceelor hunedorene care s-au înscris la probele obligatorii de Matematică sau Istorie ale Bacalaureatului au fost testaţi la matematică. A fost „proba de foc” a Bacalaureatului 2014, aşa cum au numit-o atât elevii cât şi profesorii, iar primele victime ale Matematicii au fost cei peste 220 de elevi care au absentat la examene.

Pentru ceilalţi, examenele au fost mai uşoare decât se aşteptau, potrivit declaraţiilor celor mai mulţi dintre adolescenţii intervievaţi.Testul la matematică a fost ca un examen pentru permisul auto. L-am dat a patra oară şi de data aceasta sper să îl iau. Am stat trei ore în sala de examene şi am scris aproape continuu. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că o parte din rezolvări le-am greşit. Am mers pe piste greşite, dar totuşi sper să iau o notă de trecere”, a povestit Marius, un absolvent din Hunedoara.

Supăraţi din cauza ciornelor

Cei mai mulţi dintre candidaţi puteau fi văzuţi la orele prânzului în faţa liceelor unde au avut loc examinările. În curtea Colegiului Iancu de Hunedoara, considerat unul dintre liceele de top din municipiu, părerea absolvenţilor despre subiectele la matematică şi istorie a unanimă: „ne aşteptam la subiecte mai grele”, au spus candidaţii.

"Elevii au fost pregătiţi de-a lungul celor patru ani pentru astfel de subiecte, cum au fost la matematică, iar în ultimul an au fost pregătiţi pentru subiecte mult mai grele. Dar au fost şi elevi total nepregătiţi. Aceştia vor da rateu. Acum şi dorinţa elevului de a învăţa s-a diluat, în unele cazuri, până către dispariţie. Aceste subiecte nu au pus chestiuni deosebite în faţa candidaţilor. Ele au fost tip standard şi de rutină pentru un elev conştiincios şi rezolvitor al temelor din cei patru ani", este de părere profesorul de matematică Ionel Dăncescu.

„Mie nu mi-au ajuns ciornele, iar profesorii care ne-au supravegheat ne-au spus să încercăm să scriem cât mai îngrămădit. Eu nu pot scrie îngrămădit, adică nu mă pot concentra să scriu astfel şi, în plus, a trebuit să desenăm figuri geometrice şi mie, pur şi simplu, nu mi-au ajuns cele trei foi primite. Aşa că sunt uşor nemulţumit de insuficienţa ciornelor”, a spus Ioan, un alt absolvent din Hunedoara.

Maria Ştefănie, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara a precizat că numărul ciornelor a fost suficient pentru toţi candidaţii, iar elevii trebuiau doar să ceară altele, în cazul în care îşi dădeau seama că au nevoie de ele. În rest, susţine ea, probele de Istorie şi Matematică ale Bacalaureatului s-au desfăşurat fără incidente. Niciun elev nu a fost prins copiind.

Proba la alegere a profilului, ultima a Bacalaureatului, va avea loc vineri, 4 iulie, iar rezultatele vor fi afişate luni 7 iulie.

BAC 2014 Rezolvarea subiectelor la proba la istorie de la Bacalaureat 2014


Vă recomandăm şi:

BAC 2014 HUNEDOARA Subiectele de la proba obligatorie de la Bacalaureat 2014: Istorie şi Matematică

Miercuri, 2 iulie, a avut loc examenul scris la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat 2014, Istorie sau Matematică. Subiectele la Istorie şi Matematică, la a doua probă a BAC-ului, au fost rezolvate în direct, în studioul Adevărul Live, de la ora 11.00.

BAC 2014 HUNEDOARA Incidente la proba scrisă la Limba Română: patru candidaţi au fost eliminaţi din examene

Examenul la proba scrisă de Limba Română a Bacalaureatului a avut loc în această dimineaţă. În judeţul Hunedoara s-au înscris peste 3.400 de absolvenţi din judeţul Hunedoara. Patru dintre candidaţi au fost eliminaţi din examen.

BAC 2014 HUNEDOARA Subiectele de la proba scrisă la Limba Română de la Bacalaureat 2014

Proba scrisă la Limba Română începe luni, 30 iunie. Peste 3.400 de elevi din judeţul Hunedoara s-au înscris la examene. Adevarul.ro vă va prezenta subiectele de la limba română, la scurt timp după începerea examenului.

Toate informaţiile despre examenul de Bacaluareat

Modele de subiecte pentru examenul de bacalaureat 

BAC 2014 Capcanele din subiectele de la proba scrisă la Română de la Bacalaureat. Sfaturile profesorilor


BAC 2014 Oralul la Română, floare la urche pentru elevii din Timiş. Un tânăr a fost dat afară din examen pentru că i-a sunat telefonul

VIDEO BACALAUREAT 2014 A început verificarea competenţelor digitale. Patru elevi din Timiş sunt la nivelul de experţi

Mai multe pentru tine:
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Premierul polonez nu este interesat să-l predea Germaniei pe suspectul ucrainean responsabil de exploziile în cazul Nord Stream
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native