Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dealul Liliecilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

La cinci ani de la începerea lucrărilor, Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj - Deva au fost finalizate în acelaşi timp. Luni este programată recepţia tronsoanelor care însumează 43 de kilometri de autostradă.

GALERIE FOTO

UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, începerea recepţiei Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva a fost refuzată. Acesta a declarat, pentru adevarul.ro, că nu au fost îndeplinite condiţiile de calitate a lucrărilor.

„S-a refuzat începerea recepţiei pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva. Pe lângă neconformităţi la covorul asfaltic au apărut nişte ravenări spre taluze, nişte fisuri. Sunt probleme de calitate, iar consultantul a recomandat să nu se înceapă recepţia. În această situaţie, constructorii trebuie să corecteze neconformităţile. Orium, sunt oarecum într-o situaţie fericită că nu a fost începută recepţia. Altfel puteam începe recepţia şi să o suspendăm. Atunci ar fi avut 90 de zile la dispoziţie să remedieze lucrările, iar în caz contrar le era reziliat contractul şi pierdeau garanţia de bună execuţie şi primeau şi certificat negativ”, a precizat, pentru adevarul.ro, Alin Şerbănescu.

Lotul 4 va putea fi deschis traficului rutier, în cazul în care vor fi recepţionate lucrările la cei 22 de kilometri, dar şi două bretele ale nodului rutier de la Ilia, aflate pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva, acesta trebuind să fie recepţionate separat.

Ştirea iniţială:

Luni dimineaţă, pentru prima dată în ultimii cinci ani de când au început lucrările la Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj – Deva, parte a Autostrăzii A 1 Nădlac - Bucureşti, niciun muncitor nu mai lucra pe cele două tronsoane rutiere. Au mai rămas doar câţiva angajaţi în organizarea de şantier, cei mai mulţi fiind trimişi acasă la sfârşitul săptămânii trecute.

Lucrările au fost finalizate, susţin constructorii, iar în prima zi a săptămânii, pe cele două tronsoane de autostradă din vestul ţării şi-au făcut apariţia reprezentanţii Comisiei de recepţie, formată din oficiali ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai Ministerul Transporturilor, din angajaţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Române şi autorităţi locale.

Acest lucru înseamnă că firmele de construcţii au terminat lucrările începute în 2014 şi vor preda tronsoanele, urmând ca după inspectarea lor reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere să decidă dacă pot fi deschise circulaţiei rutiere.

Recepţia a început cu Lotul 4, urmând ca reprezentanţii CNAIR să inspecteze şi Lotul 3, apoi să ia o decizie pentru fiecare tronson în parte.

Procedura de recepţie poate dura şi câteva zile, urmând ca după finalizarea ei să fie decisă data la care se va deschide circulaţia.

Constructorii ambelor loturi ale Autostrăzii Lugoj – Deva au susţinut că au muncit din greu, astfel încât până la începutul acestei săptămâni să finalizeze lucrările.

„Din punctul nostru de vedere, lucrările la Lotul 4 sunt finalizate, însă decizia va fi luată după finalizarea rapoartelor de la recepţie”, spune Ştefan Şerbu, director de şantier pe Lotul 4 Deva - Ilia.

Data deschiderii autostrăzii va fi decisă de comisia de recepţie, însă în lipsa unor informări noi, ea a rămas 15 august.

Dealul Liliecilor, Autostrada Lugoj - Deva, joi, 8 august 2019

Odată cu deschiderea celor 43 de kilometri de autostradă, şoferii vor putea circula între Sibiu şi Holdea, pe o distanţă de 170 de kilometri, numai pe Autostrada A1. Cei care se îndreaptă spre frontiera de vest a României, de la Nădlac, vor coborî la Holdea de pe Autostrada A1 pe Drumul Naţional 68 A, vor mai parcurge circa 15 kilometri între Holdea şi Margina, unde vor urca din nou pe A1 şi vor putea circula numai pe autostradă încă 160 de kilometri, până la Punctul de Trecere a Frontierei din Nădlac.

Cinci ani de muncă, trei de întârzieri


În toamna anului 2013 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi construcutorii celor două tronsoane au semnat contractele de proiectare şi execuţie, conform cărora lucrările urmau să fie finalizate în 26 mai 2016.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.

Lotul 4, de 22 de kilometri, leagă Şoimuş de Ilia, pe Valea Mureşului. Asocierea Tehnostrade, Spedition UMB a construit tronsonul, iar costul iniţial al lucrărilor a fost estimat la 419,4 milioane lei fără TVA.

Lucrările au început în primăvara anului 2014, iar pe ambele loturi, finalizate simultan, au fost acumulate întârzieri de peste trei ani.

Sectoarele Autostrăzii Lugoj – Deva sunt cuprinse în Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti care măsoară 580 de kilometri, fiind cea mai lungă din ţară). A1 începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad. În prezent, circa 400 de kilometri (70 la sută) din lungimea autostrăzii se află în exploatare, 9 la sută în şantier şi 21 la sută în planificare sau proiectare. După deschiderea celor 43 de kilometri din vestul ţării vor mai rămâne de executat Secţiunea Margina – Holdea, de circa 10 kilometri, şi Autostrada Sibiu - Piteşti, de 122 de kilometri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €