Autostrada Lugoj - Deva. Ce se întâmplă pe lotul „tunelurilor pentru urşi”, estimat la 300 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar zece kilometri au rămas nerealizaţi din Autostrada Lugoj - Deva, respectiv sectorul Holdea - Margina, pe care vor fi construite două ecoducte.

De la începutul lunii aprilie au început forajele geotehnice pe secţiunea E2 (KM 52+780 - km 56+220) din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, în zona unde vor fi construite ecoductele pentru animalele sălbatice. Contractul cu o valoare între 950.550 lei si 1.140.660 lei a fost scos la licitaţie publică în vara anului 2019 de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi a fost atribuit în 27 februarie 2020 societăţii Formin. Până în prezent, circa o treime din lucrări au fost efectuate, termenul de finalizare fiind de trei luni.

Investigaţiile geotehnice sunt necesare completării Studiului Geotehnic existent din cadrul contractului „Proiectare şi Execuţie autostrada Lugoj – Deva, Lot 2, km 27+600 - km 56+220” prin lucrări specifice de investigare a terenului (lucrări de foraje, activităţi de prospectare geofizică şi inginerie geotehnică), în conformitate cu prevederile contractului de execuţie, se arăta în documentele contractului.

„Investigaţiile terenului vor fi realizate, în principal, prin executarea de foraje geotehnice în terenul natural cu prelevare de probe tulburate şi netulburate, în vederea analizării acestora în laboratorul geotehnic, dar şi prin lucrări adiacente celor principale, cum ar fi penetrometrie şi geofizică în foraje şi în afara acestora. Investigaţiile de teren vor fi realizate astfel încât pe baza interpretărilor datelor obţinute din aplicarea metodelor de colectare menţionate mai sus, metode care nu au caracter limitativ în activitatea de cercetare a amplasamentului lucrării, să fie obţinuţi: parametrii geotehnici ai terenului din zonele de interes; dimensiunile, adâncimea, configuraţia elementelor geologice şi nivelul apelor subterane; dimensiunile şi localizarea neomogenităţilor din adâncime (falii, planuri de alunecare, goluri, obiecte îngropate etc.); stabilirii tipurilor de accidente tectonice care ar putea afecta terenul de fundare”, se arată în caietul de sarcini. Noua dicumentaţie va completa studiul geotehnic elaborat în 2009.

Proiect în faza licitaţiilor publice
Vineri, 24 aprilie, într-o informare publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor, ministrul Lucian Bode a explicat situaţia Secţiunii E din Autostrada Lugoj – Deva, subtronsonul de 10 kilometri dintre Holdea şi Margina.

 „Cu privire la Lotul 2- secţiunea E, al aceleiaşi autostrăzi Lugoj-Deva, am solicitat, şi aici, un grafic de implementare clar, cu termene asumate, prin care să fie “atacat” cât mai repede acest lot de autostradă. De un an de zile noi răspundem la clarificări. Înţeleg că sunt multe, dar cred că este suficient. Totodată, am cerut conducerii CNAIR ca toţi managerii de proiecte să îşi mute birourile pe şantiere, pentru că cea mai bună monitorizare o poţi face, de cele mai multe ori, din teren şi nu de la etajul 8, din faţa calculatorului sau a hârtiilor de pe birou”, a spus ministrul Lucian Bode, în postarea publicată de Ministerul Transporturilor.

Cel mai complex sector al Autostrăzii A1
Secţiunea E din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva este considerată cel mai complicat sector al autostrăzii din vestul ţării, în lungime totală de 100 de kilometri. Motivul îl reprezintă cei 2,13 kilometri de tuneluri forate. Conform planurilor, acestea sunt formate din două galerii unidirecţionale, prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2x3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgenţă de 2,50 m şi acostamente de 2x0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2x0,75 m. Tunelurile vor avea galerii de evacuare în caz de urgenţe, nişe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalaţii electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor şi echipament ITS.

Proiectarea şi execuţia Secţiunii E se află în faza de licitaţie publică, iar costul celor 9,13 kilometri de autostradă a fost estimat la circa 300 de milioane de euro, fără TVA, potrivit documentelor publicate în vara anului 2019 de CNAIR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Un deceniu de întârzieri
Povestea „tunelurilor pentru urşi” de pe autostradă, considerate necesare pentru a evita problemele de stabilitate şi impactul negativ cu implicaţii majore asupra mediului, a început încă din 2010, odată cu publicarea Acordului de mediu pentru Autostrada Lugoj – Deva.

Mai multe organizaţii de mediu au reacţionat la prevederile sale, iar în 2011 au transmis Comisiei Europene şi statului român un memorandum cu privire la impactul negativ al Autostrăzii Lugoj – Deva planificate şi la prezentarea unor soluţii posibile de atenuare a acestuia. Cele mai importante vizau construcţia unor ecoducte în aceleaşi zone în care au fost stabilite în prezent, dar care nu fuseseră incluse în acordul iniţial de mediu.

Proiectarea şi execuţia Loturilor 2, 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva au fost contractate în noiembrie 2013, având termen de finalizare luna mai 2016. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost însă nevoită să renunţe la execuţia sectorului de circa 10 kilometri, pentru a lansa separat o procedură pentru proiectarea şi execuţia tunelurilor.

Între timp, în martie 2017 au fost deschişi traficulu rutier 15 kilometri din Lotul 2, în 14 august 2019 au fost inauguraţi 22 de kilometri ai Lotului 4, iar în decembrie alţi 21 de kilometri, din Lotul 3.

Au rămas de executat circa 10 kilometri, respectiv Secţiunea E din Lotul 2.

Aria protejată Podişul Lipovei - Poiana Ruscă
Zona „sensibilă” tranzitată de sectorul de autostradă pe care vor fi construite ecoductele este Podişul Lipovei – Poiana Ruscă. Se întinde pe 35.738 de hectare şi cuprinde suprafeţe din judeţele Timiş (81 la sută), Hunedoara şi Arad. „Situl se suprapune peste importanta zonă de conexiune ecologică dintre Munţii Poiana Ruscă şi Defileul Mureşului. Tipurile de pădure dominante sunt făgetele şi gorunetele. Este extrem de important pentru carnivorele mari (lup, urs şi râs), include singura zonă cu habitate favorabile pentru toate cele trei specii din Podişul Lipovei. Contribuie la eficienţa şi coerenţa reţelei Natura 2000, făcând parte din singurul coridor ecologic structural şi funcţional care conectează Munţii Apuseni cu Carpaţii Meridionali. Prin intermediul sitului Natura 2000 Defileul Mureşului Inferior este conectat la coridorul ecologic din Munţii Apuseni, iar prin intermediul siturilor Ţinutul Pădurenilor şi Rusca Montană la zonele cu densităţi ridicate de carnivore mari din Carpaţii Meridionali”, se arată în fişa ariei protejate, prezentată pe site-ul Ministerului Mediului, la secţiunea Biodiversitate.

Sectoarele Autostrăzii Lugoj – Deva sunt cuprinse în Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti care măsoară 580 de kilometri, fiind cea mai lungă din ţară). A1 începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad. În prezent, peste 400 de kilometri din lungimea autostrăzii se află în exploatare.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată