Aurul dacilor vândut la licitații în Irlanda. Doi kosoni au fost recuperați de de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O acțiune comună a polițiștilor români și cei din Irlanda a dus la recuperarea a două monede dacice de tip koson, scose la vânzare în cadrul unei licitații publice la Dublin.

Potrivit procurorilor, monedele au fost indisponibilizate în urma expunerii la o licitaţie publică ce a avut loc în data de 18.02.2011, organizată de o casă de licitaţii din Dublin, artefactele aparţinând tezaurelor sustrase, în perioada 1998 – 2007, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, judeţul Hunedoara – clasat monument istoric pe lista monumentelor UNESCO.
Ataşatul de Afaceri Interne al Ambasadei României la Dublin a monitorizat în permanenţă dosarul în parcurgerea etapelor şi a termenelor stabilite de către instanţele irlandeze până la termenul din 25.07.2011, când instanţa a dispus restituirea monedelor statului român, acestea urmând a fi depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
În cele 3 dosare soluţionate până în prezent, s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a 28 de inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, şantaj şi nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, cercetările fiind efectuate de procurori ai Parchetului de pe lângă Curte de Apel Alba Iulia împreună cu ofiţeri specializaţi ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Alba Iulia.
Reamintim că, din anul 2005 şi până în prezent, prin activitatea organelor judiciare, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu mai multe tezaure recuperate: 706 monede Koson din aur, 13 brăţări dacice din aur, un colier cu pandative şi o pereche  de cercei din aur, trei scuturi dacice din fier forjat, depozite de unelte şi arme, câteva zeci de mii de monede antice din aur, argint şi bronz, precum şi numeroase alte artefacte depuse în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, ale muzeelor naţionale de istorie din Alba Iulia şi Cluj-Napoca.


Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată