Angajaţii Inspectoratului de Poliţie sunt reclamaţi pe bandă rulantă pentru abuzuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georg Hocevar

Poliţiştii au devenit ţinte ale războaielor „de uzură”, purtate de hunedoreni care se plâng că au fost victime ale abuzurilor angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara (IPJ). Unii dintre reclamanţi au ajuns să îşi susţină cauzele chiar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a înregistrat o nouă plângere formulată de omul de afaceri austriac Georg Hocevar stabilit la Brad, împotriva poliţiştilor care l-au interogat. El a contestat rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de anchetatorii care i-ar fi adus un craniu în încăperea unde era audiat.

Citeşte AICI povestea incredibilă a unor audieri la Poliţie, reclamate de Georg Hocevar

Grupul condamnaţilor „fără vină” şi-a strigat supărarea pe justiţie în centrul Hunedoarei

Avocatul Pompiliu Bota, de la Baroul Constituţional, i-a declarat război comandantului IPJ Hunedoara, inspectorul şef Liviu Dumitru, pe motiv că în urmă cu 12 ani ar fi fost reţinut ilegal, dintr-o dorinţa de răzbunare a poliţiştilor. Demersurile lui Bota au ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Vili Rupa, autointitulat „justiţiarul din Hunedoara” i-a acuzat pe poliţişti de agresiuni şi de încălcarea drepturilor omului. Hunedoreanul a câştigat chiar un proces la CEDO împotriva instituţiilor statului. 

„Este dreptul constituţional al fiecărei persoane să reclame activitatea poliţiştilor. Sesizările sunt verificate şi se iau măsuri în funcţie de rezultatul lor”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Anchete
Poliţiştii susţin că au tratat cu seriozitate reclamaţiile hunedorenilor

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”