Anchetă penală după moartea tânărului strivit de stânci. Nicolae Opriş s-a dat cu tiroliana improvizată pe lacul interzis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia tânărului Nicolae Opriş, prăbuşit pe stâncile de pe marginea Lacului Valea de Peşti, din Retezat a dus la o anchetă penală. Au loc cercetări într-un dosar de ucidere din culpă.

O tiroliană improvizată deasupra Lacului Valea de Peşti a dus la moartea tânărului Nicolae Opriş (33 de ani). „În acest caz sunt efectuate cercetări penale pentru ucidere din culpă sub coordonarea Parchetului”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Huendoara.

Barajul de la Valea de Peşti, locul unde s-a petrecut tragedia, este administrat de Apele Române. Angajaţii Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu au susţinut că scăldatul în apă şi accesul persoanelor neautorizate sunt interzise, la fel şi astfel de distracţii.

În urmă cu o săptămână şi jumătate, tânărul Nicolae Opriş, din Uricani, a căzut de pe o tiroliană amplasată împreună cu prietenii săi, în apropierea lacului de acumulare Valea de Peşti.

Potrivit martorilor de la faţa locului, ell s-a prăbuşit de la cinci metri peste stânci, după ce s-ar fi desprins de tiroliana improvizată. Cablul acesteia a fost legat de un copac, la un capăt şi de o stâncă la celălalt, iar victima nu avea echipament de protecţie, susţineau martorii de la faţa locului.

În urma accidentului, Nicolae Opriş a fost adus în comă la spitalul din Petroşani, unde medicii l-au diagnosticat cu mai multe fracturi de craniu, hematomi, coase rupte, traumatisme toracice. Iniţial, el trebuia operat în Petroşani, dar familia a solicitat transportarea sa la o clinică din Bucureşti. A doua zi dimineaţă a fost adus cu un elicopter la în capitală, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale, însă nu a mai supravieţuit.

Lacul Valea de Peşti, unde s-a petrecut tragedia, este un lac de acumulare cu un volum de 4,5 milioane de metri cubi de apă, o suprafaţă de 31 ha, adâncimea maximă de 53 m şi o lungime de 2,5 kilometri. A fost amenajat în apropiere de localitatea Câmpu lui Neag, Hunedoara, având ca scop principal alimentarea cu apă în Valea Jiului, de producere a energiei electrice şi de atenuare a undelor de viitură. Barajul Valea de Peşti a fost construit pe râul Valea de Peşti între anii 1967 - 1973 şi are o înălţime de 56 de metri.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Moartea alpiniştilor Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi a fost fulgerătoare: căştile de protecţie le-ar fi putut schimba soarta

Medicii legişti au efectuat necropsia celor doi alpinişti decedaţi în urma avalanşei petrecute sâmbătă, în Masivul Retezat. Victimele, cu vârste de 12 şi 13 ani, au avut o moarte rapidă, în urma traumatismelor cranio-cerebrale suferite.

VIDEO Primele imagini de la locul tragediei din Retezat. Salvatorii au adus de pe munte trupurile celor doi copii

Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au recuperat şi adus la poalele Retezatului cele două victime ale avalanşei mortale din Masivul Retezat. Operaţiunile s-au derulat pe durata a aproape 12 ore.

Martor al tragediei din Retezat: „A trebuit să-i convingem pe părinţi să-şi abandoneze copiii decedaţi pe munte“

Cătălin Berenghi este coordonatorul grupului de 51 persoane care a asistat sâmbătă, 22 aprilie, la avalanşa din munţii Rertezat în care şi-au pierdut viaţa doi copii. Bărbatul povesteşte punctul lui de vedere despre tragedia care a îndoliat alpinismul românesc.

Cine este vinovat pentru drama din Retezat? Expediţia de familie plănuită împotriva simţului primar de conservare

O avalanşă a surprins un grup de şapte turişti care a urcat sâmbătă, 22 aprilie, pe vârful Peleaga din Munţii Retezat. Doi copii, Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani), alpinişti profesionişti, au decedat în accident.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro