Alin Simota a primit 10 ani de închisoare. Afaceristul din Valea Jiului, condamnat după şase ani
0Alin Simota, aflat în prezent în detenţie, a primit o nouă condamnare: 10 an de închisoare într-un dosar în care este judecat din 2015.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat la zece ani de închisoare pe Alin Simota, într-un dosar penal acesta a fost trimis în judecată în 2015 pentru infracţiuni economice.
Alin Simota, condamnat la închisoare. Sentinţă definitivă pentru afaceristul din Valea Jiului
Afaceristul din Valea Jiului execută în prezent o sentinţă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, într-un alt dosar, în care a fost condamnat în luna martie pentru trafic de influenţă. De asemenea, el s-a mai aflat în detenţie în perioada 2013 – 2015 şi 2017 – 2018.
Prin aceeaşi sentinţă, Alin Simota este obligat să achite statului român suma de 5.409.334 lei „reprezentând prejudiciu direct din TVA şi impozit pe profit datorate şi neachitate, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate până la plata integrală conform prevederilor Codului fiscal, până la concurenţa sumei de 1.307.303 lei”, se arată în decizia instanţei.
Alături de Simota, au mai fost condamnaţi Gheorghe Dragomir la patru ani şi opt luni de închisoare, Gheorghe Raul Pintilie, la patru ani de închisoare, Ion Tocilă, la şase ani şi zece luni de închisoare, Viorel Mureşan, la trei ani de închisoare – cu suspendare şi Valeriu Servitoarea, la trei ani de închisoare – cu suspendare. Alţi 12 inculpaţi au fost achitaţi. Simota a fost achitat, la rândul lui, faţă de acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi stopaj la sursă. Soluţia nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.
Angajaţii firmelor lui Alin Simota, inculpaţi
În dosarul judecat, pe fond, la Tribunalul Hunedoara, Alin Simota a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, evaziune fiscală (stopaj la sursă), delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instigare la spălare de bani, instigare la fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale), înşelăciune, instigare la spălare de bani în formă continuată. 18 dintre apropiaţii, angajaţii şi colaboratorii afaceristului au fost acuzaţi că au participat la comiterea unora dintre infracţiunile economice sau că au aderat la gruparea infracţională.
Prejudiciul iniţial estimat de anchetatori se ridica la peste patru milioane de euro, iar ancheta viza infracţiuni economice din perioada 2004 – 2014, care au fost săvârşite, potrivit procurorilor, prin intermediul societăţilor administrate sau controlate de Alin Simota. Acestea ar fi emis facturi fiscale fictive, au înregistrat cheltuieli fictive, nu au achitat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă, susţineau procurorii.
Vă recomandăm să citiţi şi: