Alex Stanciu este specialist în arta publicităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alex Stanciu a reuşit să se impună într-un domeniu foarte dificil. Tânărul din Hunedoara lucrează ca art director în cadrul unei firme de creaţie publicitară din Timişoara, o meserie căreia îi dedică foarte mult timp şi pasiune.

Alex a pornit pe acest drum în urmă cu cinci ani. În vremea liceului s-a ocupat de promovarea unor firme din Hunedoara.

„Prima reclamă la care am lucrat a fost pentru o firmă de producţie de mobilier, căreia i-am conceput apoi pagina de Internet. Mi-am dezvoltat treptat pasiunea pentru design şi datorită orelor de fizică de la colegiul de informatică unde am studiat, ore la care ne puneam în valoare creativitatea construind roboţei”, povesteşte hunedoreanul.

Alexandra Negrii, tânăra olimpică pasionată de arhitectură

Delia Hirghiduşi este artista imaginilor cu mesaj

Clienţi câştigaţi online

După absolvirea liceului, Alex a intrat la două facultăţi de design din Timişoara, însă a ales să îşi continue studiile la Universitatea „Tibiscus”, chiar dacă a fost acceptat pe un loc fără taxă la o universitate de stat. Spune că a făcut alegerea bună, iar timpul liber i-a permis să se implice într-o mulţime de proiecte în domeniul designului.

„În Timişoara am început să lucrez ca freelancer. M-am înscris pe un site pe care aveau loc licitaţii publicate de firme, pentru conceperea designului sau logo-ului unor produse”, spune tânărul.  Perseverenţa l-a ajutat pe hunedorean să îşi dobândească treptat clienţi fideli. A renunţat însă la munca pe cont propriu, pentru a se angaja într-o firmă de publicitate. Pentru Alex, experienţa profesională în cadrul unei companii nu se compară cu cea de freelancer. „Atunci când lucrezi pe cont propriu te interiorizezi foarte mult. Ajungi să îţi petreci ore în şir în faţa calculatorului. Într-o firmă, ai ocazia să înveţi de la ceilalţi, să te consulţi cu colegii şi, în plus, ai o vizibilitate mult mai mare pe piaţă”, este de părere hunedoreanul.

Proiecte creative

Cel mai important proiect de design la care a lucrat a fost campania de promovare outdoor a unei companii auto internaţionale. Alex s-a ocupat de conceptul campaniei şi de realizarea grafică a reclamelor. Un alt proiect publicitar de succes al tânărului a fost promovarea în afara ţării a unei firme de producţie de mobilier.
„Am organizat un show-room în aer liber, în centrul unui oraş din Europa, care consta în amplasarea la scară normală a schiţei unui apartament. În perimetrul fiecărei camere era amenajat mobilierul expus de companie”, explică Alex Stanciu.

Întrebări şi răspunsuri

Cum îţi poţi câştiga clienţi în domeniul publicităţii?
Trebuie să fii convingător, dar în acelaşi timp să îţi cunoşti meseria şi să reuşeşti să îi explici clientului de ce soluţia pe care o propui este cea bună pentru el şi nevoile sale.

Îţi doreşti să lucrezi în afara ţării?
Deocamdată mă descurc bine în meseria mea aici şi nu aş pleca din ţară. E drept, în Occident banii în publicitate şi design sunt mai mulţi, însă este mult mai greu să te impui.

De ce ai optat pentru un masterat în marketing şi nu în design?
Este foarte important şi să ştii să îţi vinzi serviciul oferit clienţilor în publicitate.

Ce-i place

Automodelele teleghidate sunt, pentru Alex, un mijloc de relaxare care îi ocupă uneori timpul liber. O altă pasiune a hunedoreanului sunt călătoriile. A vizitat mai multe ţări din Europa, însă preferatele sale sunt Germania şi Belgia. „Îmi place curăţenia nemţilor şi punctualitatea lor”, spune tânărul, care enumără, printre alte hobby-uri ale lui, şi fotografia.

Ce nu-i place

Alex spune că între lucrurile cele mai deranjante pe care le întâlneşte zilnic sunt mizeria din oraşe, lipsa de civilizaţie şi aglomeraţia din trafic. „Pe străzi, rar vezi să fie făcută curăţenie, iar traficul este infernal din cauza dezorganizării care ne caracterizează”, este de părere hunedoreanul.

Profil

Născut: 12 aprilie 1986
Familie: Necăsătorit
Experienţă: Lucrează de cinci ani în domeniul designului publicitar
Studii: Absolvent de master în cadrul Universităţii de Vest Timişoara

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”