Accident mortal pe calea ferată: o femeie a fost decapitată de o locomotivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a soldat cu decesul femeii. D.G.

O hunedoreancă în vârstă de 51 de ani şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă, în urma unui accident feroviar. Femeia a fost lovită de locomotova unui tren Intercity, care circula pe ruta Constanţa – Arad.

Accidentul s-a petrecut în zona haltei de călători Ciopeia, de lângă Haţeg.

„Locomotiva trenului IR a surprins şi accidentat mortal (a decapitat) o persoană de sex feminin, la trecerea trenului prin haltă. Din cercetările şi verificările efectuate, s-a stabilit că femeia a traversat liniile de cale ferată cu mai multe vite. o parte dintre acestea s-au întors din drum iar victima a fugit după ele pentru a le recupera şi a le duce la locul de păşunat, fiind surprinsă în gabaritul liniei de locomotiva trenului”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Cadavrul urmează a fi transportat la morga Spitalului Judeţean Hunedoara – Deva în vederea efectuării necropsiei.

Vă recomandăm şi:

FOTO Cetatea Devei, în şantier de cinci luni: cum şi-a schimbat înfăţişarea monumentul istoric

Violatorul care a tăiat o studentă în tren a cerut eliberarea din închisoare: voia „să îşi trăiască viaţa la maximum”

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie