Zeci de afaceri între giurgiuveni şi bulgari, intermediate de Centrul „Danubius” în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de Afaceri Transfrontalier „Danubius” din Giurgiu a pus în legătură peste 50 de producători locali cu alţi afacerişti din Ruse. Domeniile de activitate în care, în cele mai multe cazuri, a început colaborarea sunt producţia de alimente, cea a materialelor de construcţii şi chiar a ciupercilor. Serviciile oferite de Centru sunt gratuite, instituţia fiind înfiinţată cu fonduri europene.

Unii ar zice că Centrul de Afaceri de la Giurgiu s-a deschis într-o perioadă nepotrivită, având în vedere recesiunea economică. Totuşi, instituţia non-profit, înfiinţată în 2009 printr-un proiect PHARE câştigat de Consiliul Judeţean, a reuşit să fie o punte de legătură între firmele şi companiile din Giurgiu şi cele din Ruse, pentru îmbunătăţirea fluxului de mărfuri şi schimburi comerciale între cele două regiuni.

În 2010, peste 50 de producători locali au fost puşi în legătură cu afacerişti din Ruse, ne spune directorul Centrului „Danubius”, Clara Mărculescu. Potrivit acesteia, într-un singur an, s-au realizat o serie de contacte între oamenii de afaceri din Giurgiu şi Ruse, în domeniul produselor din carne, legume-fructe, domeniul producţiei lemnului, a mobilei, fier-beton, producerea uleiului nerafinat pentru centrale pe cogenerare, sau în domeniul construcţiilor.

În ceea ce priveşte produsele din carne, cel mai nimerit exemplu, un caz concretizat în export din Giurgiu către Ruse, îl reprezintă cel al complexului agro-alimentar de la Răsuceni, cunoscut şi sub denumirea de „ferma de struţi”. În urma unei vizite de lucru în vara acestui an, din partea mai multor oameni de afaceri bulgari care fac parte din Comisia Mixtă Română-Bulgară de Agricultură-aparţinând tot Centrului de Afaceri, firma Suraki de la Răsuceni comercializează deja produse din carne într-un magazin din Ruse.

Soiuri de ciuperci de la Ruse

De asemenea, cinci ciupercari din judeţul Giurgiu au fost puşi în legătură cu alţi crescători din Bulgaria şi au stabilit să importe ciuperci de la vecinii de peste Dunăre, pentru a-şi întregi propria producţie.

„Pe de altă parte, un lanţ de fast-food din Bucureşti este interesat de achiziţionarea materiei prime din Bulgaria. Cei de la fast-food şi o altă firmă din Ruse sunt acum la stadiul în care s-au trimis deja mostre de materie la Bucureşti şi urmează discuţii pentru încheierea unui contract”, ne-a spus Mărculescu.

Centrul de Afaceri din Giurgiu colaborează pentru identificarea unor eventuali parteneri de afaceri bulgari pentru giurgiuveni, cu Centrul de Afaceri pentru IMM-uri din Ruse, cât şi cu Euroregiunea Danubius.

Vin să ceară consultanţă

„ Facem apel şi la firme de consultanţă din Ruse dar şi la diverse instituţii de stat. Am reuşit intermedierea în cazul a peste 50 de producători agricoli din judeţ, odată prin întâlnirile Comisiei Mixte pentru Agicultură, dar şi prin diversele activităţi, târguri sau conferinţe, organizate atât la Giurgiu cât şi la Ruse”, ne-a mai spus Clara Mărculescu.
 
Au fost însă şi afacerişti care nu au aşteptat să fie contactaţi de Centrul de Afaceri de la Giurgiu. „ Circa 30 de producători locali ne-au cerut ajutorul, fiinhd interesaţi de colaborări cu afacerişti bulgari. Pe producători nu îi costă nimic, doar trebuie să facă o cerere către noi, beneficiază gratuit şi de consultanţă şi li se pune la dispoziţie pentru întâlniri şi sala de şedinţe a Centrului”.

Astfel, toate serviciile Centrului „Danubius” sunt gratuite, cel puţin încă aproape patru ani de acum înainte, conform proiectului câştigat de CJ Giurgiu.




Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”