Victor Ponta l-a numit pe fostul primar al municipiului Giurgiu în funcţia de secretar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal şi totodată preşedintele organizaţiei judeţene PNL Giurgiu, Lucian Iliescu, a fost numit de premierul Victor Ponta în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Decizia a apărut în Monitorul Oficial.

Fostul primar al municipiului Giurgiu din perioada 1996-2012, Lucian Iliescu, a dat funcţia de consilier personal al preşedintelui CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea, pe un post din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Acesta a fost numit secretar de stat al MTI printr-o decizie a primului ministru Victor Ponta, publicată la 23 august 2012 în Monitorul Oficial (Partea I, nr. 608).

Rămâne de văzut dacă unul dintre subiectele preferate ale fostului primar, refacerea podului feroviar de la Grădiştea, va prinde contur având în vedere că în acest moment, din funcţia pe care o deţine, are posibilitatea de a face cunoscut acest lucru guvernanţilor.

A fost primar timp de 16 ani
Lucian Iliescu (66 de ani) este preşedintele organizaţiei PNL Giurgiu şi vicepreşedinte la nivel naţional. Inginer.

Timp de 12 ani (1977-1989) a fost director general al ICMUG Giurgiu. După Revoluţie a intrat în afaceri, pentru ca în 1996 să candideze din partea PSM la funcţia de primar al municipiului, fiind ales. I-au urmat alte trei mandate (2000, 2004 şi 2008), toate trei obţinute ca membru al PNL.

A candidat pentru al cincilea mandat în această vară însă a fost învins categoric de independentul Nicolae Barbu.

Acesta s-a aflat şi pe listele de consilieri locali şi judeţeni, reuşind să câştige ambele funcţii. Deşi putea să păstreze una dintre ele, a renunţat în favoarea unui post de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Vasile Mustăţea.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi