Viaţa la peste 200 de kilograme. Unul dintre cei mai „grei” giurgiuveni cântăreşte 206 kilograme şi locuieşte în comuna Malu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudia Miţoi (38 de ani) suferă de obezitate morbidă şi litiază veziculară „combinaţie” care îi pune viaţa în pericol în fiecare minut. Operaţia care i-ar diminua durerile şi salva sănătatea costă aproximativ 6.000 de euro însă familia Miţoi nu a reuşit niciodată să strângă mai mult de 1.000 de euro din sumă.

A fost o femeie normală până la vârsta de 20 de ani atunci când l-a născut pe Marius, primul său copil. „Până să îl am pe Marius am pierdut două sarcini. După naştere am început să iau în greutate însă nu era ceva exagerat. În familia mea doar tata era mai solid, dar era şi înalt. Suntem patru fraţi însă doar eu am această boală” afirmă Claudia.

Femeia povesteşte că adevăratele probleme au început în urmă cu aproximativ 10 ani, după ce a aflat că tatăl său suferă de cancer. „De-atunci trăiesc un calvar. Îmi este greu să mă mişc şi nu pot să stau foarte mult în picioare. Călcâiele îmi sunt crăpate şi îmi iese sângele prin ele” afirmă Claudia care între timp s-a ales şi cu o altă boală care o macină în interior.

„Are straturi de grăsime pe toate organele interne. I-au descoperit şi pietre la fiere. Sunt cât ouăle de mari” susţine Daniela, sora Claudiei, cea care o încurajează permanent.

În 15 ani şi-a dublat greutatea

Până acum a fost operată de două ori pentru îndepărtarea unor chisturi de grăsime care s-au strecurat pe unul dintre plămâni. Se întâmpla în anul 1997, iar pe-atunci femeia cântărea 112 kilograme. Spune că a încercat toate regimurile posibile însă fără rezultat.

„Am apelat inclusiv la medicamentele şi reţetele minune din ziare însă degeaba. Nu am slăbit deloc” afirmă Claudia care este hotărâtă să urmeze una dintre ultimele soluţii: chirurgia bariatrică. Din păcate acest lucru înseamnă un efort financiar uriaş din partea unei familii modeste.

Aşa arăta Claudia în urmă cu 18 ani

Aceasta este formată din patru persoane iar singurul care aduce bani în casă este bărbatul Claudiei, agent de pază la o firmă din Bucureşti. Acesta lucrează pe brânci pentru un salariu de aproape 700 de lei.

„Ne descurcăm foarte greu cu banii, mai ales că avem şi un băiat pe care face naveta şi îl ţinem în liceu iar la toamnă va începe şcoala şi fiica. Mi se rupe sufletul când mă uit la ei. La băiat sunt zile în care nu am să îi dau nici măcar un leu de buzunar, iar în cazul fetiţei nici măcar la serbarea de la grădiniţa nu am reuşit să merg”  şopteşte printre lacrimi femeia.

Operaţia izbăvitoare costă 6.000 de euro

Prin intermediul surorii sale, Claudia a apelat la doctorul Cătălin Copăescu, cel care l-a operat şi pe Stelian Jurcă, cel mai gras român.

„Dacă am avea acum 6.000 de euro, şi mâine m-aş duce să fac operaţia. M-am gândit foarte bine şi nu îmi este teamă. Vreau să am şi eu o viaţă normală, să îmi ajut mai mult soţul şi familia” susţine Claudia care a fost programată pentru analize de doctorul Copăescu însă din cauza lipsei banilor nu a mai ajuns la Bucureşti.

„Am reuşit şi noi să strângem bani, cam 1.000 de euro, însă i-am cheltuit în februarie după moartea socrului meu. Ne sprijinea foarte mult, creştea şi o vacă, mergea la câmp plus că ne punea la dispoziţie şi pensia sa” spune Claudia.

De-atunci doar două persoane le-au sărit în ajutor: primăria care a acordat un sprijin de 1.500 de lei şi Eugen Şoavă, preşedintele unei fundaţii din comuna Malu care a demarat o acţiune de strângere de fonduri în localitate.

Cei care sunt solidari cu suferinţa Claudiei Miţoi şi vor să doneze bani pentru intervenţia chirurgicală, o pot face la următorul număr de cont deschis pe numele acesteia: RO58BRDE190SV1231611900 deschis la BRD Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort