Velicu Prodan, giurgiuveanul pentru care dansul popular a devenit un drog

Pasiunea coregrafului pentru dans vine încă din clasele primare, atunci când a avut satisfacţia şi norocul să aibă alături oameni de marcă ai muzicii populare din acea vreme, cum ar fi Dorina Alexandru, fiica acordionistului Iosif Alexandru.

“Deoarece tatăl meu era mai tot timpul plecat din ţară fiind cârmaci pe un tanc petrolier, părintele meu de suflet era nea Iosif, cel care alături de fiica sa m-a învăţat să dansez pe diverse ritmuri” ne spune Velicu Prodan.

Velicu fluiera fără a se ajuta de degete

Profesorul Gogu Fafuchi, iniţiatorul Formaţiei de dansuri populare a Casei de Cultură “Vasilichi” a făcut o selecţie la Şcoala general nr.1 din Giurgiu, acolo unde tânărul Velicu studia. Proba pe care elevii selectaţi trebuiau să o susţină era dansul popular dobrogean “Geamparalele”.
“Am fost selecţionat şi într-o lună am devenit component al Formaţiei de dansuri populare a şcolii şi prim solist. Fluieram fără degete şi aveam curajul să conduc prin strigături şi comenzi tot grupul de dansatori” ne declară cu mândrie Velicu Prodan.

Şi-a dorit să fie fotogravor

După terminarea liceului dansatorul giurgiuvean a fost nevoit să plece la Mediaş, unde timp de trei ani a studiat la Şcoala de fotogravuri.
“Mi-a fost foarte greu să mă rup de mama, de familie în general. La Mediaş am dat piept cu viaţa am văzut ce înseamnă să stai printre străini, aveam un program foarte strict, mai ceva ca în armată. Doar cele două difuzoare din cameră ne mai încălzea sufletul” relatează Velicu.
Odată întors acasă, Velicu Prodan s-a angajat la Întreprinderea Textilă Dunăreana din Giurgiu, la compartimentul Fotogravură. Când l-a văzut profesorul Mihai Ion i-a propus să facă parte din Formaţia de dansuri a Casei de Cultură din municipiu.
“Pe 23 august 1973 am plecat cu formaţia în localitatea  Skopje din Macedonia, unde am participat la Festivalul Internaţional de folclor” spune coregraful.

A obţinut zeci de trofee în străinătate

Dealungul carierei Velicu Prodan a participat alături de colegii săi de la Ansamblul “Dunărea”, la foarte multe festivaluri naţionale şi internaţionale unde a obţinut numeroase trofee. Printre acestea se numără “Zeiţa de aur” câştigat în anul 1974 la Efes înTurcia şi “Festivalul berii” la Wieze în Belgia.
A mai participat şi la alte concursuri cu formaţia de dansuri populare în Siria, Turcia, Bulgaria şi Franţa.
În ţara noastră a câştigat în anul 1976 “Trofeul Carpaţilor” unde a concurat cu cele mai bune ansambluri româneşti de dansuri populare de la acea vreme. “În cariera mea am pus în scenă şase suite de dansuri populare din diferite zone ale ţării: Vlaşca, Teleorman, Moldova, Oltenia, Sibiu iar în aceste zile pregătesc o suită de dansuri de pe Someş, Bistriţa” adaugă coregraful Velicu Prodan.

Întrebări şi răspunsuri

De ce dansuri populare?
Ca orice copil îmi plăcea să bat mingea, deoarece îmi doream să devin fotbalist. Copiii îmi spuneau <<glonţ>>. În momentul în care am simţit ce îmi oferă dansul am considerat că asta mi se potriveşte cel mai bine.
Este greu acest hobby?
Pentru toţi cei care dansează, abordarea dansului popular devine un drog. Intră în reflex şi chiar şi atunci când merg pe stradă mi se întâmplă să folosesc un anumit ritm .

Ce-i place?
Îmi place viaţa, oamenii veseli, deschişi, care pun suflet în ceea ce fac şi care nu sunt egoişti, se dăruiesc şi celorlalţi. Îmi place să şofez şi să gătesc în bucătărie.
Ce nu-i place?
Nu-mi plac oamenii duplicitari, cei care-şi alocă drepturi şi merite pe care nu le au în viaţă, nu-mi place minciuna şi furtul.