Terase verzi peste Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursantii de la Terase Verzi sunt pasionati de acest proiect

Printr-un proiect unic în ţară, giurgiuvenii sunt învăţaţi să cultive terase în oraş

Aproximativ 30 de persoane sunt instruite în acest scop, prin cursuri gratuite organizate de Asociatia nonprofit “Educaţie pentru mileniul lll”

Proiectul Asociaţiei Educaţie pentru Mileniul lll din Giurgiu se desfăşoară în parteneriat cu Grecia şi Franţa, în cadrul Proiectului European Grundtvig intitulat “Terase verzi peste Europa”.

Acesta are ca scop “atât educarea adulţilor şi combaterea izolării sociale a persoanelor dezavantajate, cât şi înfrumuseţarea oraşului, prin amenajarea de grădini în diferite locuri, în balcoane şi chiar deasupra cădirilor, dacă va fi posibil, după modelul teraselor din Grecia”, a explicat coordonatoarea proiectului, Mariana Sandu, profesoară de Limba franceză la Colegiul Naţional Ion Maiorescu.

Costul proiectului este în valoare de 15.000 de euro.

Cursuri şi călătorii în străinătate

Adulţii care participă la proiectul “Terase verzi” sunt iniţiaţi, prin intermediul cursurilor gratuite, în domenii precum limba engleză, dezvoltarea durabilă, utilizarea calculatorului şi horticultură.

“Ne-am  început activitatea la 1 septembrie 2009 şi o vom încheia în luna iulie 2011, prin amenajarea a cel puţin trei terase verzi în oraş”, a spus profesoara Sandu.

Ea a menţionat că o primă grădiniţă, cu tuia, petunii şi vinca, o iarba ce creşte ca o plasă, a fost, deja, amenajată lângă Colegiul Maiorescu.

Profesorii formatori se recrutează chiar din rândul cursanţilor, care sunt persoane de toate vârstele, unele angajate, altele pensionari sau chiar şomeri.

“Cei care ţin cursurile sunt oameni de specialitate, cu studii superioare, care au intrat în proiect atraşi de obiectivele urmărite.

Fiecare predă un număr de 30 de ore, în şedinţe de câte trei ore pe săptămână”, a precizat coordonatoarea de proiect.

Un alt element de atracţie îl reprezintă vizitele pentru schimb de experienţă, la partenerii din Grecia şi Franţa, care, la rândul lor şi ei vin la Giurgiu.

Adulţii redescoperă plăcerea de a fi elevi

În prezent, la “Terase verzi” se parcurge cursul de iniţiere în informatică, pe care îl ţine profesoara Florina Gogoaşă.

Cursanţii vin la sediul Infogrup, al cărui manager este Rodica Ciobanu, preşedinta Asociaţiei Educaţie pentru mileniul lll, care le pune la dispoziţie o sală dotată cu calculatoare.

“Au învăţat să navigheze pe internet şi să trimită mesaje pe e-mail, lucruri care le erau total necunoscute”, menţionează profesoara.

Pentru a le face plăcere, ea le-a dat elevilor, pe lângă o mulţime de adrese de internet cu caracter util şi câteva adrese “de suflet”, precum, site-ul profesorului George Pruteanu, sau cel al lui Eminescu.

Captivaţi de lumea internetului, elevii au deja, fiecare, preferinţele lor.

Şomerii accesează site-uri cu oferte de locuri de muncă, în timp ce alţii folosesc internetul pentru a vedea cât mai multe modele de grădini.

“La primăvară vom demara modulul de horticultură, aşa că atunci ni se pot alătura noi doritori” a menţionat coordonatoarea Mariana Sandu.



Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești