Taximetriştii şi leasingul, „groparii” transportului public giurgiuvean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetriştii reuşesc să îi "pescuiască" pe clienţi din staţiile de autobuz

Firma care gestionează transportul public din Giurgiu riscă să îşi înceteze activitatea din cauza neproductivităţii. SC Tracum SA a reprezentat de cele mai multe ori povară pentru consiliul local, instituţia în subordinea căruia se află. Proasta gestionare, concurenţa neloială şi leasingul pentru cele cinci autobuze achiziţionate în anul 2008 stau la baza ineficienţei societăţii.

Peste 400.000 de lei datorii acumulate în ultimii ani, creanţe nerecuperate şi pierderi de cel puţin 15.000 de lei lunar reprezintă imaginea actuală a SC Tracum SA, firma care se ocupă de transportul public în municipiul Giurgiu.

Nemulţumit de situaţia în care se află firma, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu a cerut până la sfârşitul acestei luni un raport complet asupra managementului firmei. În cazul în care nu vor fi găsite soluţii pentru remedierea situaţiei, primarul nu a exclus varianta încetării activităţii.

Au declarat război concurenţei neloiale
Ovidiu Andrei, directorul Tracum, recunoaşte situaţia delicată în care se află societatea însă susţine că există soluţii pentru depăşirea acestuia. În opinia acestuia, principalele „găuri” la bugetul societăţii sunt date de concurenţa neloială şi de leasingul pentru 5 autobuze care trebuie plătit până în aprilie 2013.

Conform unei estimări, din cauza concurenţei neloiale, societatea de transport public pierde lunar aproximativ 25.000 de lei. „Din cauza taximetriştilor care vin în staţiile noastre şi ne iau călătorii, pierderile sunt enorme. La nivelul unui an se poate ajunge şi la 300.000 de lei” afirmă directorul Ovidiu Andrei.

Metoda taximetriştilor este una simplă. În momentul în care s-au strâns câţiva cetăţeni într-o staţie de autobuz iar acesta nu se află în apropiere, taximetristul opreşte în faţa oamenilor şi le propune să îi ducă până la destinaţie cu numai 2 lei în care toate cele patru locuri se ocupă.
„Taximetriştii vin în staţie cu maşinile şi întreabă dacă merge cineva în Centru sau pe Tineretului. Dacă se umple maşina, te ia şi cu doi lei. Am mers şi eu de câteva ori pentru că mă grăbeam şi în staţie nu era niciun autobuz” susţine o giurgiuveancă din cartierul Policlinicii.

Ovidiu Andrei speră ca împreună cu ajutorul Poliţiei Locale şi al Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP) să elimine concurenţa neloială. Angajaţii TRACUM au început să fileze taximetrele şi să le fotografieze. „Am primit sprijinul Poliţiei Locale care amendează taximetrele staţionate neregulamentar. De asemenea am trimis o adresă celor de la ADPP pentru a suspenda licenţa taximetriştilor care încalcă legea şi sperăm că vor fi luate măsuri” afirmă directorul instituţiei.

Service-ul şi extinderea traseelor, salvarea Tracum
Ovidiu Andrei afirmă că în ultima perioadă s-a ajuns la o diminuare a pierderilor şi că există soluţii pentru salvarea societăţii „M-am gândit la o extindere a obiectului de activitate care să crească sursele de venit dar şi la o extindere a traseelor din municipiu. Societatea are nevoie în continuare de sprijinul consiliului local” a declarat pentru „Adevărul de Seară” Ovidiu Andrei.





Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro