Tânărul care şi-a pierdut viaţa în accidentul de muncă de luni va fi înmormântat mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele lui Alexandru Căciulan, tânărul care a murit luni după-amiază strivit de coşul vechii morgi a Spitalului Judeţean Giurgiu nu-şi pot reveni din şoc. Mama şi bunicul victimei au leşinat după aflarea veştii, iar iubita tânărului nu pleacă de la căpătâiul acestuia.

Lacrimile şi durerea au cuprins gospodăria familiei Căciulan. Tânărul decedat în accidentul de muncă de luni a fost adus acasă, zeci de persoane venind să îşi rămas-bun de la acesta.

Cunoscuţii şi vecinii tânărului au făcut chetă pentru ca acesta să aibă parte de o înmormântare creştinească. În paralel, reprezentanţii firmei la care lucra tânărul şi cei ai instituţiei la care mama băiatului este angajată vor să ajute familia cu bani.

„Se chinuia şi el să îşi facă o casă. Soţia i-a rămas însărcinată iar el a aflat acum două zile că va fi tată. Noi muncim de mici ca să ne câştigăm pâine, asta făcea şi el. Nu o să-l aducă nimeni înapoi” susţine una dintre rudele lui Alexandru.

Radu Dima spune că nepotul său va fi înmormântat mâine la cimitirul Smârda din municipiu, iar după aceasta, împreună cu celelalte rude, împreună cu celelalte rude, vrea să îl tragă la răspundere pe cel care se face vinovat moral de moartea tânărului.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"