Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu va avea în premieră tomograf şi RMN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani de aşteptare, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu urmează să fie dotat cu un computer tomograf performant, cu un aparat de Rezonanţă Magneto-Nucleară, patru mese de operaţie moderne şi un aparat Roentgen pentru sala de operaţii a secţiei traumatologie-ortopedie.

„Valoarea totală a investiţiei, a cărei licitaţii a fost deja lansată pe SEAP, este de 2,2 milioane euro, iar suma va fi în totalitate suportată de Consiliul Judeţean, din fonduri proprii”, declară Mihai Petre, managerul SJU.
Dotarea cu aparatul computer tomograf era vitală pentru spitalul judeţean, în condiţiile în care se doreşte rămânerea în gradul de clasificare III, în care este încadrat în acest moment.
Aparatura ar putea ajunge în dotarea spitalului cel mai târziu peste două luni, la finalizarea procedeelor de achiziţie.
Pe lângă aparatura modernă, la SJU Giurgiu se continuă seria modernizărilor. După ani buni în care nu s-a făcut nicio modernizare, au demarat lucrările de modernizare ale clădirii spitalului vechi. Totodată, sunt aproape de finalizare lucrările la secţia boli infecţioase, ce va funcţiona în clădirea fostului Centru de Zi, dar şi ale unui laboator de anatomo-patologie modern. De asemenea, după mai mult de cinci ani în care Giurgiu a fost privat de un cabinet stomatologic în regim de urgenţă, un astfel de cabinet va funcţiona în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"