Primarul din Iepureşti riscă să îşi piardă scaunul. "Să ţină câte referendumuri vor, că eu o să ies în continuare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu de puţine ori Poliţia a venit în comună pentru a calma spiritele

Cu mai puţin de un an înainte de expirarea mandatului de primar, şi după ce ani la rând s-a luptat cu partenerii sau cu adversarii săi politici, primarul comunei Iepureşti, Gheorghe Păunescu, este la un pas de a rămâne fără mandat.

Anul trecut, 785 de locuitori din cei 1.698 cu drept de vot din comuna Iepureşti au cerut Instituţiei Prefectului Giurgiu să dispună organizarea unui referendum local pentru încetarea mandatului de primar al lui Gheorghe Păunescu.

Aceştia erau nemulţumiţi de activitatea edilului, despre care spuneau că a pus interesele personale mai presus decât cele ale comunităţii, în multe cazuri neexercitându-şi atribuţiile care îi reveneau, în calitate de edil al comunei Iepureşti.

Din lipsa unui membru în comisie, referendumul mai poate aştepta


După tergiversări prin instanţele de judecată, Consiliul Judeţean (CJ) Giurgiu a fost obligat să introducă pe ordinea de zi a ultimei şedinţe ordinare un proiect de hotărâre prin care se alegea reprezentantul în comisia pentru organizarea referendumului local pentru încetarea mandatului de primar al comunei Iepureşti.

Primul propus a fost vicepreşedintele CJ, Dumitru Gavrilă. Acesta însă a refuzat, spunând că nu îşi mai doreşte retrăirea experienţei de la Floreşti – Stoeneşti, când a avut mâinile legate în faţa unor nereguli clare. Următoarea propunere: Daniel Burdulea, care, însă, nu a strâns decât şapte din cele 31 de voturi. Aşa că aleşii judeţeni au „abandonat”, cel puţin pentru moment, ideea organizării unui referendum la Iepureşti.

La şedinţa ordinară de acum câteva zile, din nou, pe ordinea de zi, numirea unui membru în comisia judeţeană pentru referendum. Nominalizat, de această dată, democrat-liberalul Mircea Chiţu. Şi, ca şi la şedinţa anterioară, doar şapte dintre cei 31 de consilieri judeţeni au votat numirea lui Mircea Chiţu. Astfel, neîntrunind numărul necesar de voturi, nici Chiţu nu a devenit membru al comisiei.

Din nou, se mai aşteaptă următoarea şedinţă, poate de această dată va fi cu noroc va fi „cu noroc” iar hotărârea instanţei va fi pusă în aplicare.

Păunescu îi acuză pe iniţiatorii referendumului de fals

Gheorghe Păunescu, primarul al cărui scaun pare că se clatină din ce în ce mai tare, şi al cărui mandat este, fără echivoc, cel mai agitat din ultimii ani, susţine că el deţine probe prin care demontează orice acuzaţie i se aduce! „Adversarii mei au strâns semnături, iar oamenii din comună au semnat, fără să ştie, de cele mai multe ori. Sunt liberi din partea mea să ţină câte referendumuri vor, că eu sunt sigur că o să ies în continuare primar. Au mers până acolo încât au plătit cu 50 de lei semnătura, ca să le iasă la număr! Eu am până acum cel puţin 7 persoane care au fost cu mine la notariat, şi au dat declaraţie că ei nu au semnat pe o listă pentru referendum!”, declara, pentru Adevărul, primarul Gheorghe Păunescu.

La această dată, decizia de organizare a referendumului este atacată la Curtea de Apel, următorul termen fiind stabilit pentru 3 martie 2012.

Fostul secretar al Primăriei îl numeşte „dictator” pe primar

Fostul secretar al Primăriei Iepureşti, Nicoleta Ionică, afirma că Gheorghe Păunescu ar fi instaurat un climat de teroare în primărie.

„De două ori m-a dat afară de la serviciu, m-am şi judecat cu el, am câştigat de fiecare dată. Ultima oară am ales eu să plec de la Primărie, pentru că nu mai vreau să am de-a face cu neregulile lui. Sunt tânără, nu vreau să mă îmbolnăvesc. Cei patru angajaţi care au mai rămas sunt oameni peste 40 de ani, care greu şi-ar mai găsi de lucru”, susţine Nicoleta Ionică.

În opinia acesteia, scopul principal al primarului Păunescu îl constituie alegerile locale, care i-ar asigura „imunitate” şi l-ar scuti de explicaţii pentru eventuale nereguli.

Până când locuitorii comunei Iepureşti vor fi chemaţi la urne, pentru alegerea anticipată a unui nou primar, acuzaţiile de tergiversare vor curge, în continuare, către Consiliul Judeţean.

Aleşii sunt acuzaţi, în aceste condiţii, de teamă de a „rupe pisica”, preferând situaţia de tergiversare, în locul clarificării problemelor. Pe de altă parte, adversarii politici ai lui Păunescu fac tot ce le stă în putinţă pentru a-l demite pe primar, cu toate că acesta din urmă se crede, în continuare, invincibil.

Mai multe pentru tine:
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente