Preţul locuinţelor s-a înjumătăţit în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii imobiliari spun că preţurile apartamentelor, caselor şi terenurilor vor continua să scadă şi în 2011. Momentul este bun pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă nouă, dar nu şi pentru agenţiile imobiliare care încasează comisioane mai mici.

Preţurile cerute pentru apartamentele şi casele scoase la vânzare în Giurgiu s-au redus semnificativ la sfârşitul anului trecut, comparativ cu prima jumătate a lui 2010. Tendinţa de scădere, spun specialiştii, se va menţine şi în acest an, ba mai mult este posibil ca preţurile practicate să mai scadă cu 5%.
„Scăderile de preţuri în Giurgiu au fost masive iar această situaţie s-a văzut cel mai bine în a doua jumătate a anului trecut. Preţurile au fost influenţate de o serie de factori printre care evoluţia euro-dolar dar şi faptul că oamenii nu mai au aceleaşi posibilităţi materiale iar cei care vroiau să-şi pună în vânzare locuinţele au renunţat la tarifele mari pentru că aaltfel riscau să rămână cu proprietăţile nevândute. Scăderi de preţuri pe piaţa imobiliară vor fi şi în 2011, în prima jumătate a anului”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, Daniela Drăgan, reprezentant Agenţia Imobiliară Andresim Giurgiu.
Cea mai mare cerere pe piaţa imobiliară giurgiuveană este pentru apartamente. Cumpărătorii caută să-şi schimbe vechiul apartament cu unul îmbunătăţit şi într-o zonă mult mai bună.

Giurgiuvenii au speculat scăderile de preţuri

Dacă în vară, un apartament cu două camere putea fi vândut cu 50.000 euro, acum preţul acestuia nu sare mai mult de 26.000 de euro şi nici acesta nu este bătut în cuie. Calitatea de negociator a cumpărătorului poate modifica tariful cu câteva mii de euro în minus.
„Am încercat să le explicăm clienţilor că dacă ţin de preţuri în această perioadă riscă să rămână cu proprietăţile nevândute iar pe cei care vor să cumpere i-am sfătuit să analizeze bine piaţa imobiliară şi acolo unde se poate negocia să o facă”, a mai completat Daniela Drăgan.
Giurgiuvenii care sunt în căutarea unei alte locuinţe au profitat de schimbările produse pe piaţa imobiliară şi au cumpărat apartamentele pe care şi le-au dorit la jumătate din preţul iniţial.

Chirii de 100 de euro pe lună

Un apartament cu trei camere, decomandat, 70mp, situat într-o zonă ultracentrală, complet mobilat şi utilat a fost vândut, în luna decembrie, cu 27.000 euro, deşi tariful iniţial cu care a fost scos la vânzare a fost de 45.000 euro.
Cea mai mare cerere pe piaţa imobiliară din Giurgiu este pentru apartamente, giurgiuvenii scot banii de la saltea şi plătesc în cea mai mare parte cash pentru locuinţele cumpărate.
Tarifele practicate de agenţiile imobiliare au avut de suferit şi la capitolul închirieri.O garsonieră utilajă şi mobilată, scoate din buzunarul chiriaşului 100 de euro pe lună iar contractele se încheie pe o perioadă mai mare de şase luni.
Multe dintre locuinţele cu chirie din Giurgiu sunt acum locuite de angajaţi ai unor companii naţionale sau străine care desfăşoară lucrări pe teritoriul judeţului.
În timp ce scăderile înregistrate pe piaţa imobiliară dau motiv de bucurie pentru cei care vor să cumpere ieftin, agenţiile au de suferit din cauza comisionaelor mici pe care sunt nevoiţi să le practice.


Apartament 2 camere, decomandat, parter,mobilat, zona şos. Tineretului. Preţ 21.000 euro.
Apartament 3 camere, etaj 1 semidecomandat, şos Tineretului. Preţ 115.000 lei/ negociabil.
Casa 2 camere, 300 mp teren, zona 3 Municipiul Giurgiu, Preţ 12.000 euro
Teren 1500 mp, zona Giurgiu Nord planul 2, Preţ 6.000 euro


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!