Peste 45 de meşteri populari „se întrec” la „Târgul Meşterilor Populari”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre deosebire de ceilalți ani, când „Târgul Meşterilor Populari” s-a organizat în municipiul Giurgiu în parcul „Mihai Viteazul”, anul acesta, cea de-a IV-a ediție a evenimentului se va  desfășura în imediata vecinătate a parcului, mai exact vis-a-vis de Biserica Eroilor.

Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu (ADPP) a amplasat în zonă zece căsuțe din lemn în care meșteșugarii își vor depozita și expune marfa spre vânzare.
„Suntem o asociaţie de familie, este o tradiţie de generaţii, de 14 ani facem ii şi rochii din pânză topită, brodate. Acum iile se poartă la orice vârstă pentru că sunt lejere şi comode. Preţul unei cămăşi este de 300 de lei” a spus pentru „Adevărul de Seară”, Ecaterina Oproiu, comerciantă din Breaza.
Anul acesta au venit la Giurgiu peste 45 de meșteri populari din mai multe județe ale țării. Târgul este organizat de Muzeul Județean „Teohari Antonescu” în colaborare cu Primăria municipiului Giurgiu.
Cea din urmă instituție dorește ca astfel de târguri tradiționale, de unde giurgiuvenii să-și poată cumpăra produse meșteșugărești și alimente, să devină o manifestare permanentă.

Brânza în coajă de brad și cârnații de Pleșcoi, nelipsiți din târg

Comercianții aduc la târg produse alimentare, cum ar fi cozonacul ardelenesc, brânza în coajă de brad şi cârnaţii de Pleşcoi.
Icoanele înrămate manual cu răşină de brad costă de la 5 lei la 50 de lei în funcţie de mărime, iar vasele din lut pot fi cumpărate cu 20 şi 40 de lei.
Totodată, nu vor lipsi din târg meșteșugarii romi de la Asociația Meșteșugarilor din București, care vor scoate la vânzare diferite obiecte din sticlă pictate manual, dar și cazane de țuică confecționate din aramă.
Pentru un cazan mai mic trebuie să scoţi din buzunar 1.000 de lei, iar pentru cele mai mari îţi trebuiesc 5.000 de lei.





Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!