Peste 400 de olimpici giurgiuveni au fost recompensaţi de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul „Tudor Vianu” din municipiu a fost gazda unui eveniment organizat pentru prima dată în oraşul Giurgiu, „Gala Speranţelor Giurgiuvene”.Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Giurgiu, vineri 17 iunie şi a avut ca scop recompensarea copiilor şi tinerilor giurgiuveni laureaţi la concursuri. Copiii au primit pentru premiile obţinute peste 120.000 de lei.

Autorităţile judeţene din Giurgiu au avut geniala idee de a fi alături de tinerii talentaţi care în decursul anului şcolar 2010-2011 au obţinut rezultate spectaculoase la concursurile internaţionale, naţionale şi judeţene. Totodată, nu au fost uitate nici echipele de tineri care s-au remarcat la diverse niveluri de competenţă. Consiliul Judeţean Giurgiu s-a gândit să organizeze vineri, 17 iunie, de la orele 17,00, la Teatrul „Tudor Vianu” situat în centrul oraşului, „Gala Speranţelor Giurgiuvene”, ocazie cu care a acordat sprijine financiare de peste 120.000 de lei.
Fiecare copil poate deveni ceea ce vrea să fie numai dacă adulţii le încurajeze preocupările şi le accentuează legăturile dintre generaţii, dar foarte puţini dintre aceştia conştientizează şi şi se implică pentru a le ,, exploata” talentul şi iscusinţa.
“Gala a fost un prilej modest de a aduce în prim plan talentele judeţului în diverse domenii de activitate, urmând ca aceasta sa fie în fiecare an un  prilej de bucurie pentru toţi tinerii talentati” a spus pentru “Adevărul de Seară”, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Giurgiu, Elena Coscai.
Conducerea instituţiei consideră că elevii giurgiuveni trebuie văzuţi şi ajutati să-şi dezvolte talentele şi să mediatizeze România peste hotare, aşa cum au făcut-o şi până acum în nenumărate rănduri.

500 de lei pentru cei mai buni elevi din judeţul Giurgiu

Printre domeniile în care tinerii din Giurgiu s-au evidenţiat, obţinând rezultate spectaculoase se numără literatura ( poezie şi proză), galerii de desene şi probleme ştiinţifice, sport, dans modern şi altele.
Elevii au fost recompensaţi acordânduli-se 500 de lei pentru Premiul I, 400 de lei pentru Premiul II şi 300 de lei pentru Premiul III.
Printre cei 106 elevi care au obţinut Premiul I se numără şi Diana Moţoc din comuna Ulmi judeţul Giurgiu,care este olimpică a Concursului Interjudeţean de Matematică „Elena Bădilă”. Alături de aceasta se află un alt elev cu rezultate remarcabile, Florin Stan din Giurgiu, care a luat Locul I la Festivalul Naţional de Teatru de la Cluj. Alţi 47 de copii au fost premiaţi de autorităţile judeţene cu câte 400 de lei fiecare iar 49 elevi au primit câte 300 de lei.
Nu au fost uitate nici trupele de dans modern care au venit acasă cu numeroase premii. Este vorba despre trupele „Mini Dance”, „Arleking”, „Oops” şi „Românaşul”.




Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco