Peste 200 de giurgiuveni au stat o noapte în stradă pentru „Casa Verde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aseară de la ora 22.00 şi până în această dimineaţă la ora 7.00, peste 200 de giurgiuveni s-au înghesuit în faţa sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Giurgiu, pentru a se încrie într-un tabel nominal cu ajutorul căruia să-şi poată obţine un număr de ordine cu care să intre să îşi depună dosarul pentru Programul „Casa Verde”.

Acesta a fost lansat anul trecut şi are ca principal obiectiv instalarea sistemelor de încălzire folosind energia regenerabilă prin panouri solare, centrale pe peleţi sau pompe de căldură. nu i-a lăsat indiferenţi pe giurgiuveni, mai ales că investiţia este suportată integral de stat, din Fondul pentru Mediu.
”Au ales această metodă tocmai pentru a evita îmbulzeala de la ghişeul agenţiei, cea care se ocupă de implementarea la Giurgiu a Programului «Casa Verde». Spre deosebire de alte zile, astăzi angajaţii au venit la muncă cu o oră mai devreme, la ora 7.00. E mai bine să fie ordine şi fiecare solicitant să îşi depună dosarul civilizat” spune purtătorul de cuvânt al APM Giurgiu, Daniela Neagu.

1,4 milioane de lei pentru „Casa Verde”

Conducerea Agenţiei de Mediu îi asigură pe doritori că fondurile alocate judeţului Giurgiu sunt suficiente, iar în cazul în care acestea se vor termina Fondul de Mediu le va suplimenta.
„Din cele 100 de milioane de lei date pentru Programul «Casa Verde», judeţul Giurgiu beneficiază de aproximativ 1,4 milioane de lei. Până acum am primit 216 dosare de la giurgiuvenii interesaţi să îşi instaleze panouri solare. Vom primi în continuare dosare” a spus pentru „Adevărul de Seară” directorul APM Giurgiu, Ioana Popescu.
Anul trecut 342 de giurgiuveni au depus cereri de finanţare la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului (APM, cea care se ocupă, la nivel local, de proiectul „Casa Verde”, 23% dintre aceştia fiind din mediul rural.
Nicolae Gheorghişor este unul dintre beneficiarii programului: „Am montat un panou solar cu 18 tuburi, este suficient ca să am în permanenţă apă caldă şi căldură în toată casa. Cei de la mediu mi-au returnat toţi banii”.



Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online