Penitenciarul Giurgiu, locul în care Liviu Dragnea va executa, cel mai probabil, condamnarea la închisoare. De ce sunt frustraţi deţinuţii închişi deja acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a prezentat luni, 27 mai, la Penitenciarul Rahova unde va petrece următoarele 21 de zile în carantină. Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare de magistraţii ÎCCJ.

În urma condamnării la închisoare cu executare, Liviu Dragnea va petrece trei săptămîni în carantină la Penitenciarul Rahova, un loc unde se află acum şi Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei.

„În această perioadă, i se vor face un set de analize medicale obligatorii pentru a e stabili dacă suferă de vreo boală şi pentru a se stabili modul în care aceasta poate fi tratată în sistemul penitenciar. Se stabilesc şi nevoile educaţionale pe care le are deţinutul. I se prezintă legislaţia, regulamentul de efectuare a pedepsei, deciziile emise de directorul ANP. I se aduc la cunoştinţă regulile, obligaţiile, interdicţiile, sancţiunile, regulamentul de ordine interioară de către educator şi şeful de secţie”, declară pentru „Adevărul” un ofiţer de penitenciar care doreşte să rămână anonim.

Conform procedurilor, Liviu Dragnea, care are domiciliul în judeţul Teleorman, ar trebui să-şi ispăşească pedeapsa în Penitenciarul Giurgiu, localizat în judeţul vecin. La Giurgiu sunt deţinuţi infractorii cu condamnări mari, în regim închis, dar şi cei cu condamnări mai mici care au regim deschis sau semideschis.

Dumincă, 26 mai, în ziua votulul, peste 600 de condamnaţi şi-au exercitat dreptul de vot la puşcăria din Giurgiu, majoritatea dintre ei au optat pentru PSD. Surse din anturajul apărătorilor unor condamnaţi au declarat că deţinuţii au ales (aprope 90%) partidul condus de Liviu Dragnea tocmai pentru că le promitea „amnistia şi graţierea.”

Acum însă, după afişarea primelor rezultate, o mare „tristeţe” domneşte în rândul condamnaţilor care ar urma să ajungă colegi cu Liviu Dragnea.

De regulă, când o persoană cu notorietate este condamnată la închisoare cu executare ea intră în categoria deţinuţilor protejaţi şi este pus într-o cameră cu deţinuţi cuminţi, intelectuali, foşti politicieni, medici, categorii educate şi mai puţin violente.

Pe aceeaşi temă:

Liviu Dragnea a fost întemniţat. Ultima „ţeapă“ pe care a dat-o liderul condamnat al PSD

Firea: Este nevoie nu doar de o schimbare de persoane, ci şi a modului de a face politică. Regret situaţia grea prin care trece acum Dragnea

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”