Pacienţii cu dializă din judeţul Giurgiu, cazaţi preventiv în spital pentru a nu rămâne blocaţi pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din judeţul Giurgiu au decis să îi cazeze în spital pe bolnavii care au de făcut dializă şi care provin din afara municipiului Giurgiu, măsura fiind luată pentru a preîntâmpina blocarea ambulanţelor pe drumuri, în contextul existenţei codului galben de ninsori, vânt puternic şi polei.

Pacienţii din judeţul Giurgiu care au nevoie de dializă şi care sunt aduşi în municipiul Giurgiu din alte localităţi pentru tratament sunt cazaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, măsura fiind luată de către autorităţi pentru a preveni blocarea ambulanţelor pe drum, în contextul în care pentru judeţul Giurgiu a fost emisă, începând de vineri, o atenţionare meteorologică de cod galben pentru ninsori, intensificări ale vântului şi polei.

În acest context, pacienţii programaţi pentru dializă duminică sunt transportaţi la Giurgiu cu o zi mai devreme, ei urmând a fi cazaţi la Spitalul Judeţean Giurgiu, unde li se asigură toate condiţiile, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, căpitanul Mădălina Boţoroagă.

Aceasta a precizat că pacienţii care au făcut dializă vineri şi trebuie să facă şi luni au fost deja cazaţi la spital.
Cel puţin zece bolnavi care au nevoie de dializă şi care provin din afara municipiului Giurgiu dar care fac dializă la o clinică din municipiu se află în această situaţie.

De asemenea, autorităţile din Giurgiu sunt în alertă în contextul avertizării cod galben, care a intrat în vigoare vineri seară. Astfel, primăriilor li s-a cerut să instituie serviciul de permanenţă şi să verifice stocurile de material antiderapant şi vehiculele care trebuie să intervină pentru deszăpezire, iar autorităţile locale trebuie să asigure spaţii pentru cazare atemporară a persoanelor în situaţia în care va fi cazul să se decidă evacuarea oamenilor din unele zone.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă pentru 34 de judeţe, între care şi Giurgiu, de duminică, de la ora 20.00 până luni la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada, potrivit atenţionării.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat, alături de Prințul William și Regele Charles
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi