Locurile de joacă, capcane pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele 23 de locuri de joacă amenajate în municipiul Giurgiu, numai două sunt construite recent şi se poate spune că îndeplinesc majoritatea normelor de siguranţă. Celelalte au apărut fie înainte de 1989, fie în primii ani de după Revoluţie, şi nu au fost recondiţionate.

Deşi reprezintă unul dintre cele mai atractive locuri pentru giurgiuveni, Parcul Alei nu beneficiază de un spaţiu de joacă adecvat. Cel existent arată ca şi cum l-ar fi lovit un uragan: leagănele nu sunt altceva decât simple fiare contorsionate, în timp de „balansoarele“, găurite şi mâncate de rugină, au încetat să spere că vor mai atrage atenţia vreunui copil.

Altădată recunoscut pentru locurile de joacă de calitate, parcul Palatului Copiilor se deteriorează la rândul său pe zi ce trece.

„Trebuie să fiu cu ochii în patru datorită pericolelor din zonă. Sunt zile întregi în care nici nu vreau să aud de parcurile de joacă. Cedez însă la rugăminţile lui“, spune pensionarul Ioan Bogza, în timp că îl ajută pe nepot să se dea într-un leagăn cam şubred din parcul Palatului Copiilor.

Gherghina Florea se plânge că în municipiu nu există locuri suficiente de joacă pentru copii, iar cele existente sunt periculoase pentru sănătatea  micuţilor. Aceasta reclamă şi mizeria care tronează în aceste spaţii. „Arată foarte rău. Ori nu se face curat, ori cetăţenii nu sunt în stare să păstreze curăţenia. Pentru ce mai există domnule Poliţie Comunitară?“, se întreabă giurgiuveanca.

Nici parcurile de cartier nu arată prea bine. În zona liceului „Nicolae Cartojan“ doar leagănele au „clienţi“. Toboganul este uzat, iar copiii riscă să îşi agaţe hainele sau să se accidenteze. Iar când cineva mai alege să îşi facă nevoile pe el, alungă şi puţinii „curajoşi“. Cel mai rău arată totuşi balansoarele. Sunt ruginite şi nu prezintă elemente de prindere, fiind un pericol real pentru micuţi.


Autorităţile ridică din umeri
Deşi este de acord cu spusele cetăţenilor, directorul Administraţiei  Domeniului Public şi Privat Giurgiu, Liviu Popazu, spune că deocamdată nu există soluţii pentru reabilitare. Lipsa banilor precum şi legislaţia europeană reprezintă argumentele acestuia.
„Orice leagăn care trebuie înlocuit trebuie să treacă prin nişte comisii şi să fie făcut conform legilor europene în vigoare. Ori eu nu pot să îl înlocuiesc de capul meu sau să îl improvizez pentru că intru la puşcărie. Un parc de dimensiuni medii trece de cinci sute de milioane de lei vechi. Nu avem aceşti bani şi nici nu ştiu dacă vom avea prea curând“, spune Liviu Popazu.

Acesta acuză şi faptul că numărul de angajaţi nu mai permite societăţii să intervină prompt precum în anii precedenţi. „Dacă în anii trecuţi lucram cu peste 1.100 de angajaţi, acum am mai rămas cu 440. Nici noi nu mai ştim ce să facem mai întâi. În plus, cred că pe  timp de criză a scăzut şi simţul civic“, mai spune Popazu.
 

CIFRĂ: 50.000 RON costă amenajarea unui loc de joacă mediu pentru copii.

Mai multe pentru tine:
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid