Judeţul Giurgiu va avea echipă de handbal feminin în Divizia A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CS Nova Force va evolua în Divizia A de handbal feminin

Echipa de handbal feminin CS Nova Force Giurgiu va evolua în sezonul 2012-2013 al Diviziei A, premieră absolută în judeţ pentru acest sport.

Înfiinţată în urmă cu cinci ani, secţia de handbal (feminin) a CS Nova Force Giurgiu culege rezultatele muncii susţinute.

După ce a trecut prin campionatul organizat de AMH Bucureşti şi, ulterior, în cele naţionale de junioare, clubul sportiv giurgiuvean este pregătit pentru o nouă provocare.

Luptă pe două fronturi
Antrenorul Virgil Georgescu a hotărât să înscrie echipa CS Nova Force în sezonul 2012-2013 al Diviziei A (senioare), cel de-al doilea eşalon al handbalului românesc.

În paralel, echipa va activa şi în Campionatul Naţional de Junioare I, cu acelaşi lot.

Dacă pentru Campionatul de Junioare, obiectivul este prezenţa la turneul semifinal, în ceea ce priveşte Divizia A acesta este evitarea retrogradării.

„Această dorinţă a făcut parte din proiectul nostru atunci când am plecat la drum. Am sperat că se vor găsi fonduri pentru a evolua în Divizia A şi iată că s-au găsit la momentul oportun. Această echipă, dacă vrem într-adevăr să meargă mai departe şi să avem o echipă competitivă la nivelul Diviziei A, trebuie să joace şi la junioare şi la senioare pentru a vedea ce ne mai trebuie, pe ce posturi trebuie să completăm. Dacă oficialităţile oraşului se hotărăsc să ne sprijine vom avea şi o echipă competitivă” a declarat antrenorul Virgil Georgescu.

Dorinţă de afirmare
În ciuda faptului că lotul va fi unul dintre cele mai tinere din întreaga divizie (cea mai „vârstnică” handbalistă având 18 ani), Virgil Georgescu speră că ambiţia şi omogenitatea le vor ajuta pe elevele sale să crească în valoare.

„Vor fi meciuri mai aspre, contactele vor fi mai dure. Asta le va ajuta pe jucătoare pentru Campionatul de Junioare, le va întări şi le vor face să înveţe trucurile care se folosesc la senioare pentru că, până la urmă, handbalul este o artă” a mai spus Virgil Georgescu.

Până la începerea celor două campionate (programate în a doua parte a lunii septembrie), handbalistele se vor antrena din greu. De asemenea, conform antrenorului Virgil Georgescu, CS Nova Force va face patru achiziţii, toate provenind din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare