Jandarmii bucureşteni au donat produse alimentare în două aşezăminte sociale din Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii au adus zahăr, ulei, făină, orez şi parte făinoase

Zece jandarmi din cadrul Unităţii Speciale 30 Pază şi Protecţie Obiective Diplomatice Bucureşti au venit la Giurgiu încărcaţi cu produse alimentare pentru mamele şi copiii din aşezămantul din Slobozia, aflat sub coordonarea preotului Valentin Ştefan şi sub hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril - patronii spirituali ai Jandarmeriei Române dar şi în centrul social din comuna Gogoşari.

Jandarmii nu sunt la prima acţiune de acest gen, înainte de Crăciun au adus dulciuri, jucării, fructe şi hăinuţe pentru cei 32 de copii din cele două centre sociale, toate cumpărate din banii donaţi, iar micuţii au început să creadă din nou în existenţa lui Moş Crăciun.
“În Bucureşti sunt mulţi cei care merg să facă daruri copiilor cu probleme şi oamenilor nevoiaşi şi puţini sunt cei care ajung şi în oraşele mici. Am căutat pe internet, ne-am interesat şi aşa am decis să venim aici. Aceşti oameni aveau nevoie de ajutor”, a spus pentru “Adevărul de Seară”, cpt.Ştefan Nour.


Din banii strânşi au fost cumpărate produse neperisabile, zahăr, ulei, făină, orez şi parte făinoase care erau necesare celor două centre.
Săptămâna trecută şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu a dus daruri copiilor şi adolescenţilor care fac parte din Asociaţiile „Viaţă şi Speranţă 2003” şi  „Licurici”, respecând tradiţia din fiecare an în preajma sărbătorilor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!