Ionuţ Iancu - îmblânzeşte caii putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jacques – cum îi spun prietenii – a îndrăgit de când se ştie caii putere. Alchimia dintre tânăr şi karting s-a produs în 1993, prin intermediul unui gard de fier. “Treceam des prin faţa Clubului Elevilor şi mă opream de fiecare dată să urmăresc cursele care se desfăşurau în parc”. 

Chiar dacă la început a fost refuzat din cauza înălţimii pentru că nu ajungea la pedale, un an mai târziu a fost acceptat alături de alţi copii de vârsta sa. Cu un talent nativ, Ionuţ a deprins rapid tainele kartingului: “După câteva luni rămăsesem singurul din categoria mea. Am câştigat mai multe titluri interjudeţene pentru Giurgiu activând în cadrul Clubului Elevilor sub comanda domnului profesor Liviu Grad” spune acesta.
În anul 1999 a părăsit Clubul Elevilor, căutând sponsori pentru a putea participa la Campionatul Naţional. “Am fost ajutat de către trei oameni de bine din Giurgiu cărora le mulţumesc şi acum. Am putut să îmi cumpăr primul kart. Era de provenienţă nemţească şi a costat cam 2.000 de mărci”.

DUPĂ MUNCĂ VINE RĂSPLATA
Devenit pilot profesionist, singurul giurgiuvean care a ajuns la acest nivel în sporturile cu motor, a înfiinţat în anul 2001 clubul Jacques Motorsport (JMS) Giurgiu; trecerea la monopost l-a făcut să se simtă cu adevărat pilot. “Particip la curse de anduranţă, la Cursa de 24 de Ore de la Le Mans sau Salzburg, însă adevăratele senzaţii tari le simt la monopost, în cadrul Formulei Gloria. Acolo se rulează cu 300 de kilometri pe oră. Am muncit mult pentru a ajunge aici” subliniază tânărul. “Este un sport solicitant, se pierd două kilograme în 40 de minute” avertizează acesta.
În paralel a devenit antrenor de karting, echipa JMS – formată din trei persoane printre care şi fiul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu – cucerind o serie de titluri naţionale, pentru ca în 2009 să devină primul club din România calificat în finala Campionatului European de Karting.
Referitor la costurile de întreţinere, Jacques susţine sporturile cu motor sunt extrem de costisitoare. “Motoarele au o viaţă foarte scurtă. Bugetul pe 2009 a fost de 200.000 de euro, fonduri atrase din sponsorizări”.

FASCINAT DE TUNING
În ciuda pasiunii pentru motoare, nu a neglijat nici şcoala, familia sau prietenii. “Am considerat întotdeauna că educaţia este foarte importantă. Sunt ataşat de familie şi prieteni chiar dacă sunt mai mult pe drumuri”.
În timpul liber, giurgiuveanul conduce un BMW “modificat” în totalitate. Alături de câţiva prieteni a fondat JMS Street Club, o “gaşcă” de băieţi cu maşini tunate, în care camaraderia se află pe primul plan.

PROFIL
NĂSCUT: 12 decembrie 1983, la Giurgiu.
PROFESIE: Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
FAMILIE: Necăsătorit.

CE-I PLACE:
Adrenalina şi senzaţiile tari sunt pe placul tânărului giurgiuvean. Pe lângă maşini, adoră călătoriile, iar în timpul liber preferă să se relaxeze urmărind pe viu diferite competiţii sportive. “Sunt stelist” declară apăsat Jacques.

CE NU-I PLACE:
“Nu îmi place să pierd, însă sportul m-a învăţat să accept acest lucru. De asemenea, detest modul în care omul se lasă schimbat de bani, uitând de cele mai multe ori de unde a plecat”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Mulţi sportivi se ghidează după un anumit motto. Ai şi tu unul?
Bineînţeles. Motto-ul după care mă ghidez este următorul “Nu aştept succesul, mă antrenez pentru el”. L-am insuflat şi piloţilor mei astfel că întreaga echipă ţine cont de aceste cuvinte.

Unul dintre visele devenite realitate şi unul la a cărui “materializare” încă lucrezi?

Pot spune că unul dintre aceste vise l-a generat pe celălalt. În 2005 am fost pentru aproape un an pilot de teste în cadrul echipei elveţiene Swiss Hutless. Această experienţă a contat foarte mult în dezvoltarea mea ulterioară. Îmi doresc să pot înfiinţa o şcoală de pilotaj în care să implementez tot ceea ce am învăţat până acum.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete