Giurgiu:Costică Popescu repară ceasuri de 62 de ani

Ajuns la 80 de ani,  “domnu Titi ceasornicaru” se gândeşte să vândă atelierul de pe Strada Gării, în care a lucrat neîntrerupt timp de patru decenii.

Giurgivean de cinci generaţii, domnu Titi a devenit ceasornicar datorită unui neamţ din Râmnicu Vâlcea, la care a stat în gazdă, în perioada anilor 1944-1949.

“La finalul războiului am ajuns cu familia la Râmnicu Vâlcea şi am locuit în gazdă la un ceasornicar, dl. Schulary, de origine germană. Era tare cumsecade, m-a îndrăgit şi, în timp ce urmam liceul, când veneam acasă, mă învăţa ceasornicăria. Spunea că o să-mi prindă bine. Şi a avut mare dreptate!”, spune cu recunoştinţă, de o viaţă, domnu Titi.

“Meseria, o brăţară de aur”

Când a revenit la Giurgiu, după ce şi-a făcut armata, domnu Titi şi-a deschis un atelier de ceasornicărie, pe Strada Gării, la numărul 36, unde a lucrat ca particular din anul 1954 până în 1960, când a trebuit să intre în cooperaţie. Atunci s-a mutat în atelierul în care lucrează şi în prezent, la numărul 70. “Şi ca particular, şi în cooperaţie, mi-a mers bine, ca ceasornicar. Am fost întotdeauna corect şi parolist şi meseria s-a dovedit, cu adevărat <o brăţară de aur>”, spune domnu Titi.

În atelierul său se află vreo nouă pendule, semn al iscusinţei meşterului. Una dintre ele este germană, tip “Westminster” marcând cu melodii diferite sfertul, jumătatea şi trei-sferturile de oră şi, apoi, fiecare oră, prin numărul de bătăi.

“Cel mai greu este să reglezi o pendulă”, spune meşterul. El îşi aminteşte că o dată, când repara o pendulă, arcul, lung de vreo 70 cm, a sărit şi a arucat caseta în care se afla. “Timp de cinci ani nu am reuşit să găsesc acea casetă. Până la urmă am descoperit-o, când am făcut, o dată, curăţenie în atelier, căzută într-o adâncitură de pe capacul altei pendule”, povesteşte  meşterul.

Secretul longevităţii: “ o viaţă trăită cu rost”

La cei 80 de ani ai săi, “domu Titi ceasornicaru” se bucură de sănătate. El crede că datorează longevitatea şi sănătatea “vieţii trăite cu rost”.

Mereu aplecat asupra mecanismelor de ceasornic, domnu Titi a deprins gustul lucrurilor meşteşugite artistic.

Colecţionează timbre, pendule şi tablouri, ba mai mult, ştie să investească în astfel de obiecte. De asemenea, toată viaţa a făcut sport. “În liceu şi în armată câştigam concursuri la înot şi atletism, în special la alegări de viteză şi la ştafete. Apoi, toată viaţa, am făcut drumeţii, parcurgând toţi munţii României, în afară de obcinele bucovinene, prea îndepărtate. Fiica mea, acum măritată şi cu doi copii, la Bucureşti, urmează tradiţia familiei şi merge cu familia în drumeţii”, spune Domnu Titi. El a urcat ultima oară pe munte acum şapte ani, când a ajuns la vârful Omu. 

Întrebări şi răspunsuri

De ce vreţi să vindeţi atelierul de ceasornicărie şi să renunţaţi la meserie?

Din cauza impozitelor care au cresut de patru ori. Şi, deşi am trecut de 80 de ani, nu sunt scutit de plata impozitului. E mai rău ca pe vremea comuniştilor!

Câţi ceasornicari mai sunt în Giurgiu, astăzi?

După câte şiu eu, mai suntem vreo cinci, din cei 29 care erau înainte de 1989.

Nu vă pare rău de atelierul dumneavoastră?

N-am ce face. E vremea să mă opresc şi, cum la primăvară, voi împlini 50 de ani de căsătorie, zilele care îmi vor mai fi dăruite le voi petrece doar cu familia.

Ce îi place

“Domnu Titi ceasornicaru” este un pasionat filatelist. De asemenea îi place lectura, iar cartea pe care o citeşte în prezent , “Amintiri, amintiri” a fost scrisă de prietenul său Anastase Firimiţă.

Ce nu-i place

Cel mai mult nu-i place faptul că legiuitorii de astăzi îi împovărează pe meseriaşi cu impozite. “În timpul comuniştilor, după vârsta de 70 de ani plăteai pe jumătate, iar după 80 de ani erai scutit de impozit”, precizează ceasornicarul Costică Popescu.

Profil

Născut

9 martie 1930, Giurgiu

Familie

Căsătorit cu Anuţa. Au împreună o fiică, Andreea şi doi nepoţei, Mihnea (Bebi), de 9 ani şi Antonia (Bebia), de 8 ani.

Profesia

Ceasornicar cu atelier particular