Gabriela Dincă, profesor: “Am ales matematica, pentru că mi s-a părut că e mai uşor să ai dreptate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul clasat pe locul al treilea în topul celor mai iubite cadre didactice din Giurgiu este Gabriela Dincă, profesoară de matematică de la Şcoala nr.7. Această materie joacă un rol important în familie, atât soţul cât şi socrul fiind profesori de matematică.

S-a născut pe 17 iulie 1967, la Măcin, în judeţul Tulcea. A urmat cursurile facultăţii de matematică din Bucureşti, dezamăgindu-şi profesoara de limba română, care vedea în ea un potenţial profesor de limba română.

“Am ales matematica, pentru că mi s-a părut că e mai uşor să ai dreptate”, declara, pentru Adevărul, ocupanta locului trei din topul profesorilor din Giurgiu.

În 1989, odată cu finalizarea studiilor, a fost repartizată în urbea noastră, la Şcoala nr. 5. Pe piticii de la Şcoala 7 îi îndrumă în tainele matematicii de circa zece ani, ani pe care nici nu i-a simţit când au trecut.

Matematica este prezentă chiar şi în viaţa de familie, fiind căsătorită cu fiul unuia dintre cei mai buni profesori de matematică pe care i-a avut Giurgiu: Ion Dincă. Şi fiul acestuia, tot profesor de matematică, iar cei doi copii pe care îi are se pare că le calcă pe urme: sunt printre cei mai buni elevi ai şcolii 7.

Gabrielei Dincă îi este greu să facă un clasament al reuşitelor de până acum, dar fără doar şi poate printre cele mai importante se numără calificarea, în urmă cu 6 ani, a primului elev al ei la faza naţională a olimpiadei de matematică. De atunci, elevii săi au fost nelipsiţi la etapele naţionale, sau la concursurile de matematică din ţară.

“Încerc, prin matematică, să le impun elevilor un sistem real de valori, nu cu ceea ce se impregnează azi în mintea copiilor. Sunt la vârsta la care îi poţi influenţa extrem de uşor, aşa că încerc prin gândirea matematică să îi fac să discearnă între rău şi bine”, mai declara Gabriela Dincă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani