Festival de muzică populară, la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul “Pe marginea Dunării”, ajuns la cea de-a 25-a ediţie, va începe vinerea viitoare şi se va desfăşura la Ateneu.


Festivalul Naţional Concurs de Muzică Populară “Pe marginea Dunării” care se va desfăşura între 22-23 octombrie, va fi găzduit de sala mare a Ateneului “Nicolae Bălănescu”. În prima zi de concurs, de la ora 18.00 se va desfăşura concursul propriu-zis, iar sâmbătă, va avea loc gala laureaţilor.

„Festivalul de anul acesta va fi şi unul aniversar, marcându-se împlinirea a trei decenii de existenţă a acestuia pe meleagurile vlăscene, tradiţia organizării evenimentului păstrându-se aproape în fiecare an şi fiind reluată în 2009 după o absenţă de trei ani”, anunţă Centrul de Conservare.

La concursul de anul acesta s-au înscris până în prezent 23 de concurenţi din mai multe judeţe ale ţării, Buzău, Brăila, Teleorman, Argeş, Dolj, Olt, Ilfov, Bihor, Alba şi Giurgiu.

Artiştii vor interpreta două melodii folclorice, o doină sau o baladă fără acompaniament  şi cea de-a doua cu acompaniamentul asigurat de către Ansamblul de Muzică şi Dansuri Populare „Doina Dunării”, al Centrului Cultural „Ion Vinea” sub bagheta dirijorul Ştefan Stoica.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Giurgiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale în colaborare cu Primăria Municipiului şi Consiliul Local Giurgiu prin Centrul Cultural “Ion Vinea”.

Intrarea va fi liberă şi cu acest prilej conducerea CJCPCT Giurgiu lansează o invitaţie tuturor giurgiuvenilor să asiste la o această sărbătoare a folclorului autentic în care pot asculta voci consacrate ale muzicii populare româneşti dar şi tinere talente dornice de afirmare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”