Excelenţa în educaţie a fost răsplătită de Consiliul Judeţean Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La sfârşitul festivităţii de premiere, cadrele didactice au făcut o poză de grup

Aflată la prima ediţie, Gala Excelenţei în Educaţie, organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu a premiat sâmbătă 102 de cadre didactice care s-au remarcat în activitatea acestui an. Alţi trei profesori (Gheorghe Bivolaru, Ion Dincă şi Ion Mateescu) au fost premiaţi pentru întreaga carieră didactică.

Premierea a fost făcută sâmbătă, 3 decembrie, pe scena teatrului Tudor Vianu, de preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu.

„Ceea ce facem noi, astăzi, aici, este doar o mică parte a recunoştinţei noastre pentru cadrele didactice care, în orice domeniu, au adus performanţă în judeţul nostru, prin rezultatele obţinute de elevii pe care îi pregătesc”, a spus preşedintele CJ Giurgiu.

Cele 102 de cadre didactice au fost alese dintr-un număr de 150 care şi-au depus, la sediul CJ, dosarele. Comisia care a analizat fiecare dosar în parte, şi care a punctat fiecare cadru didactic, a fost formată din Mircea Saulig şi Ion  Vasilescu, coordonaţi de preşedintele de comisie, Ion Gaghii.

De recunoaşterea Consiliului Judeţean s-au bucurat directori de instituţii de învăţământ, profesori, învăţători sau educatori, dar şi antrenori de la cluburile sportive din municipiu.

Premiile au constat în cărţi scrise de Tudor Vianu, într-o medalie, o diplomă şi suma de cinci sute de lei pentru fiecare cadru didactic premiat.

De remarcat a fost lipsa inspectorului şcolar general, Alexandru Burgui, care a anunţat, cu puţin timp înaintea începerii festivităţii, că probleme personale îl ţin departe de acest eveniment.

Cadrele didactice au fost răsplătite de asemenea şi cu un concert de muzică simfonică, susţinut de orchestra de muzică simfonică „Valahia”, sub bagheta australianului Michael Woods.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani