Elevii giurgiuveni chiulesc la greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condiţiile materiale precare, anturajul, lipsa de implicare a familiei sau tentaţiile se numără printre motivele care au dus la o situaţie alarmantă a elevilor care chiulesc de la ore acumulând zeci şi în unele cazuri chiar sute de absenţe nemotivate.

Conform unui raport al Inspectoratului  Şcolar Judeţean Giurgiu (ISJ) transmis Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), 10% dintre elevii giurgiuveni au de suferit de pe urma absenţelor încasate pe primul semestru al anului şcolar 2010/2011.

Majoritatea elevilor, aproape 2.000, s-au ales cu până la trei note scăzute la purtare, majoritatea regulamentelor de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ stipulând că la fiecare 20 de absenţe nemotivate trebuie scăzut un punct la purtare.

Alţi 700 de „chiulangii” s-au ales cu o notă la purtare sub 7, iar cel mai mult de suferit au avut 35 de tineri care din pricina sutelor de absenţe, au fost exmatriculaţi.

„Sunt câţiva elevi la seral pe care nu i-am văzut deloc la faţă. Pe primul semestru le-am încheiat media 5 în speranţa că vor veni în semestrul acesta, şi îşi vor echilibra media generală. Nu s-a întâmplat aşa ceva, deci am fost nevoită să le fac referat şi au fost exmatriculaţi” a declarat prof. Elena Capră.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Giurgiu, Georgeta Stănescu, spune că absenteismul şcolar reprezintă o meteahnă a întregii societăţi şi nu una izolată.

„Asemenea probleme se regăsesc în toată ţara, nu numai la Giurgiu. Din păcate, în majoritatea cazurilor, absenteismul se datorează lipsei de interes faţă de şcoală atât a elevului cât şi a familiei”.

În opinia reprezentantului ISJ, un alt motiv este legat de situaţia materială precară a familiilor din care elevii provin. „Şcoala implică multe cheltuieli. Ca să vină la şcoală, unii dintre elevi au nevoie de bani pentru navetă sau gazdă, iar de cele mai multe ori părinţii nu îşi mai permit să plătească aceste lucruri” a mai spus Georgeta Stănescu care susţine că există şi o categorie de tineri care au început să absenteze din cauza anturajului şi a faptului că părinţii sunt plecaţi să muncească în afara ţării.

Profesorii spun că există şi cazuri în care unii elevi vin la şcoală deşi întâmpină mari greutăţi. Pentru a face rost de bani cu care să se întreţină pe sine sau familia, mulţi s-au angajat şi încearcă să se ţină şi de şcoală.

„Am foarte mulţi elevi care muncesc şi care continuă să vină la şcoală. Îi apreciem pentru acest efort şi suntem înţelegători cu ei. Uneori, din pricina patronilor, chiar nu pot ajunge la ore” a declarat Mihaela Hinoveanu, profesor de limba franceză la Liceul Tehnologic din Giurgiu.
 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG