Dorm în frig şi învaţă la lumânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda sacrificiilor, Steliana Năstase nu şi-ar lăsa copiii în grija statului

O femeie şi cei cinci copii ai ei trăiesc în condiţii greu de imaginat, cu doar 640 lei pe lună. Familia Năstase trăieşte într-o casă din paiantă, cu tavanul căzut şi geamurile sparte. Copiii îşi fac temele la lumina lumânării şi pentru că nu au lemne de foc, ard în sobă tot ce le pică în mână.

Până în urmă cu şase ani, familia Năstase încă mai spera că poate face faţă problemelor financiare. Locuiau într-un apartament cu trei camere însă datoriile au făcut-o pe Steliana Năstase să aleagă; şi-a vândut apartamentul şi a cumpărat o căsuţă ieftină pentru ea şi cei cinci copii. Soţul ei le-a întors spatele şi femeia s-a văzut singură în faţa greutăţilor.
„Se strânseseră foarte multe datorii şi n-am avut ce face. Acum soţul nu mai este cu noi. Am renunţat pentru că avea probleme cu băutura”, povesteşte Steliana.
Trăiesc într-o casă din paiantă, nefinisată, cu doar două camere şi un hol care ţine loc de bucătărie. Frigul se simte din toate părţile însă Steliana ridică din umeri şi oftează greu; nu au decât o singură sobă, în camera în care dorm toţi, înghesuiţi în singurul pat. Mai mult decât atât nici bani de lemne nu au aşa că ard tot ce le vine la îndemână ca să se încălzească. Aproape de fiecare dată fumul creat în cameră crează probleme micuţilor şi nici vecinii nu sunt prea încântaţi pentru că le afumă rufele.

Vor lumină de Crăciun

Mama celor cinci copii e nevoită să facă naveta la Bucureşti, acolo unde lucrează ca agent de pază. Primeşte 640 lei pe lună şi deşi banii sunt insuficienţi ca să trăiască, femeia se bucură pentru că are un venit stabil.
„Ne descurcăm foarte greu. Abia reuşesc să ţin cei patru copii la şcoală. E nevoie de bani pentru rechizite, haine şi nu reuşesc să fac faţă. Mai avem în plus, pe lună, alocaţiile copiilor, ceea ce înseamnă 210 lei lunar”, mărturiseşte mama copiilor.
Andrei este în clasa a III-a şi deşi visează la daruri de sărbători, nu îndrăzneşte să ceară. Totuşi, spune că ar vrea ca Moş Crăciun să-i aducă în primul rând lumină, în casă. Familia nu mai are energie electrică de mai bine de un an de zile şi de atunci copiii sunt nevoiţi să-şi facă lecţiile pe întuneric. În plus, nu au apă curentă. Ca să îşi spele rufele sau vasele, sunt nevoiţi să ia de la vecini, printr-un furtun.
„ Vreau să avem lumină şi să mă pot uita şi eu la desene animate. Sper ca Moş Crăciun să mă audă şi să mi se împlinească dorinţa. Aş mai vrea de la moşul şi o maşină cu telecomandă”, spune timid, micuţul.
Steliana Năstase îşi pune copii pe primul loc şi n-ar renunţa la ei pentru nimic în lume. Ca să facă rost de bani, mama copiilor merge şi donează constant sânge, pentru că de acolo primeşte bonuri de masă şi aşa mai câştigă câţiva bănuţi în plus.
La 13 decembrie, la Teatrul „Valah” Giurgiu va avea loc un spectacol umanitar pentru stângere de fonduri în vederea sprijinirii familiei Năstase. Spectacolul va fi realizat de Fundaţia pentru Solidaritate Socială Nicolae Barbu în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Muntenia” al SC Nova Force Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete