DILEMATIC Profesor de sport din Giurgiu, acuzat că ar fi venit beat la ore şi că ar fi agresat copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegul de catedră al dascălului, profesorul Zimnicaru(foto), îi ia apărarea lui Dragomir

Dascălul Marian Dragomir(56 ani) se apără spunând că de fapt părinţii sunt supăraţi din cauza unor note mici date elevilor. Scandalul a izbucnit zilele acestea la Şcoala Generală nr. 4 din municipiu, aceeaşi unitate de învăţământ unde un profesor de geografie a făcut sex cu o elevă.

După scandalul sexual în care a fost implicat profesorul Ion Velicu(55 de ani) şi fosta sa elevă Delia-Ioana T.(16 ani), un alt scandal a lovit Şcoala Generală nr. 4 „Mihai Eminescu” din municipiu. Comitetul de părinţi al clasei a V-a A îl acuză pe profesorul de sport, Marian Dragomir, că ar fi venit de mai multe ori beat la ore şi că ar fi agresat copiii.

Preşedintele Comitetului de Părinţi, Marian Mihalcea, a făcut câteva precizări pentru „Adevărul de Seară”, nespecificând dacă sunt probe legate de eventuale acte de violenţă din partea profesorului. „ Există o sesizare în trei exemplare pe care am putea s-o trimitem la Inspectoratul Şcolar, la Ministerul Educaţiei şi la Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor. Chiar şi directorul şcolii susţine că l-ar fi văzut pe profesor în stare de ebrietatate şi că ar fi şi confiscat câteva sticle de băutură de la el”. Mihalcea precizează că sunt părinţi care ar putea face o plângere penală împotriva profesorului de sport.

„ Am auzit că acum câteva luni ar fi agresat şi o fetiţă şi a primit doar o mustrare. Dacă se vor verifica informaţiile cu privire la atitudinea profesorului, eu unul nu pot tolera aşa ceva. Vrem doar desfacerea pe loc a contractului de muncă al lui”, a mai spus Mihalcea.

Vânătorii de note

Profesorul Dragomir a declarat pentru „Adevărul de Seară” că părinţii ar fi supăraţi pe el întrucât le-a dat elevilor note mici la o evaluare de săptămâna aceasta. „ Sunt afirmaţii greşite, acestea trebuie probate. Există o motivaţie în afirmaţiile lor jignitoare. Le-am spus copiilor că sunt vânători de note”.

Dragomir explică faptul că în urma testării, unii copii au primit note de 2, 3 sau 4. Notele au fost trecute iniţial pe un caiet al profesorului, însă în catalog le-a trecut nota 7. „ Mi-au spus unii părinţi cum să ia copiii lor notele acestea la sport când în clasa a IV-a toţi aveau 10? Mi se pare anormală goana aceasta după note. Se pare că recurg, din păcate, la astfel de acte ameninţătoare”, mai spune profesorul.

Anchetă la şcoală


Dragomir este susţinut şi de colegul său de catedră, Mihai Zimnicaru(61 ani) care crede că este de fapt o conspiraţie între părinţi şi conducerea şcolii împotriva lui Dragomir. „ Nu este adevărat ce se spune despre colegul meu. Vor doar să ne termine pe noi, părinţii şi directorul, probe nu are nimeni, sunt doar supăraţi pentru că elevii au luat note mici”, ne-a spus Zimnicaru.

Pe de altă parte, directorul şcolii nr.4, Andrei Brişcă, nu a vrut să intre în detalii legate de acest caz, a recunoscut însă că „sunt probleme” şi a declarat că va da mai multe informaţii după Consiliul de Administraţie al şcolii care se va întruni mâine la ora 18.00.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Giurgiu cunoaşte deja acest caz. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Georgeta Stănescu, ne-a declarat că s-a demarat „ un control specila” la şcoala 4.




Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete