Dan Mucenic: „ Flacăra vieţii lui Adrian Păunescu s-a stins după o viaţă zbuciumată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistul Dan Mucenic despre Păunescu: "A avut un program al său care nu ţinea cont de reguli"

Jurnalistul Dan Mucenic, care a fost coleg cu poetul şi publicistul Adrian Păunescu la revista Flacăra, a declarat pentru „Adevărul de Seară” că regretă moartea poetului şi omului politic.

Mucenic spune că deşi nu a mai ţinut legătura cu Adrian Păunescu de mai bine de zece ani, n-a încetat niciodată să-i aprecieze lucrările şi articolele apărute în presa scrisă. „ Adrian Păunescu rămâne un poet admirabil, operele sale sunt incontestabile. Ştiu multe din poveştile vieţii lui şi ştiu cum l-au marcat evenimentele din viaţa sa”, spune Dan Mucenic. Acesta îşi aminteşte că poetul obişnuia să lucreze de cele mai multe ori pţnă târziu în noapte fără să ţină cont de odihnă.

„A avut un program al său care nu ţinea cont de reguli. Îţi pierdea nopţile lucrând până târziu. Divorţul de Constanţa Buzea şi-a spus cuvântul în viaţa sa iar legatura cu copii era când apropiată când distantă. Flacăra vieţii lui şi-a produs efectele. Îmi pare rău de această pierdere”, povesteşte Mucenic.


Colegi în presă
Dan Mucenic şi Adrian Păunescu au lucrat împreună nu doar la „Flacăra” dar şi la revista „Zig-Zag”, unde primul articol al poetului a fost publicat sub titlul „Schimbarea roţilor locomotivei din mers”.
„Flacăra vieţii lui şi-a produs efectele. Îmi pare rău pentru această pierdere. Este o pierdere atât pentru gazetărie cât mai ales pentru cultura românească”, mai spune Dan Mucenic.

Poetul şi politicianul Adrian Păunescu a încetat vineri dimineaţă din viaţă, la ora 7.15. Medicii nu au mai reuşit să îl resusciteze. În ultimele zile, a fost supus mai multor tratamente şi operaţii. Poetul suferea de insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online