Crescuţi în mizerie şi hrăniţi doar cu colivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei copilaşi din Clejani au fost găsiţi de asistenţii sociali trăind în condiţii grele, nespălaţi şi nemâncaţi, într-o casă neîncălzită. Micuţii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, au fost lăsaţi de mama lor în voia sorţii, după ce tatăl lor a decedat, pentru ca ea să înceapă o nouă viaţă alături de iubitul său.

Mirela, Răzvan şi Vasile din comuna Clejani, satul Sterea, trăiau până vineri în condiţii greu de imaginat, într-o casă dărăpănată, insalubră, cu folii în loc de geamuri şi gunoaie aruncate peste tot. Cei trei copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, au fost lăsaţi de mama lor în voia sorţii, după ce tatăl acestora a decedat, pentru ca ea să înceapă o altă viaţă alături de concubinul său.
Le aducea de mâncare, coliva împărţită de la săteni
Bărbatul nu a fost de acord ca mama să-şi ia copiii cu ea însă nici aceasta din urmă n-a pus prea mare preţ pe ei. Îi vizita o dată la două zile, pentru câteva minute şi le aducea drept hrană coliva pe care o primea prin sat.
Grija micuţilor o purtau vecinii din sat care le aduceau câte ceva de mâncare, din când în când, nu de puţine ori fiind surprinşi câutând prin gunoaie şi cerşind.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu spun că mama copiilor era în atenţie instituţiei de mai mult timp dar s-a încercat, cu ajutorul autorităţilor locale, responzabilizarea acesteia şi menţinerea lor în mediul familial natural.

Nespălaţi de un an de zile
“Deşi autorităţile locale au făcut demersurile legale în vederea prevenirii separării copiilor de familie, acordând diverse  ajutoare şi prestaţii şi încercând să responsabilizeze mama să-şi îndeplinească obligaţiile părinteşti, situaţia a rămas neschimbată. Mama şi-a neglijat copiii, susţinând că actualul concubin nu o acceptă în casa lui împreună cu aceştia. În acelaşi timp însă, a refuzat să  rămână să  locuiască cu copiii”, a spus Denisa Cristescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Giurgiu.
Mirela, fiica cea mare, în vârstă de zece ani, nu a avut niciodată un act de identitate, mai mult ea fiind cea care avea grijă de fraţii mai mici. Vineri, când copiii au fost preluaţi în regim de urgenţă de DGASPC, fata a spus că mama o bătea şi o certa pentru că nu avea grijă de cei mici şi a cerut să meargă la Giurgiu împreună cu fraţii ei.
Cei trei erau nespălaţi de un an de zile, toţi având pediculoză capilară. Copiii se află acum în Complexul de Servicii Sociale Giurgiu şi se află în perioada de acomodare.
“Este printre puţinele situaţii în care ne-am văzut nevoiţi să le aruncăm cu totul hainele pe care le purtau. Miroseau groaznic iar unul dintre ei nu vorbeşte deloc. Este posibil să aibă deficienţe de auz dar cum nimeni nu s-a ocupat de el până acum nu ştim. Fata cea mare este timidă, în schimb cel mai puţin afectat pare cel mic, de patru ani, care s-a dovedit a fi sociabil”, a spus pentru Adevărul de Seară, psihologul Monica Lăceanu, directorul Complexului de Servicii Sociale.
Copiii vor rămâne instituţionalizaţi cel mai probabil până la majorat iar DGASPC Giurgiu va face propunerea ca mama să fie decăzută din drepturi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort